Declarații tari ale înlocuitorului lui Ianis Hagi la Rangers. Ce a putut să declare despre fiul „Regelui”

Marian Cărăvan 08.05.2021, 16:36
Declarații tari ale înlocuitorului lui Ianis Hagi la Rangers. Ce a putut să declare despre fiul „Regelui”

În condițiile în care Ianis Hagi nu duce lipsă de oferte, cei de la Rangers și-au luat măsuri de siguranță. Au semnat cu un jucător care vine tot din campionatul Belgiei, la fel ca și fiul „Regelui”. Acesta a oferit declarații tari despre Ianis Hagi, semn că-l apreciază enorm pe internaționalul român.

Declarații tari ale înlocuitorului lui Ianis Hagi la Rangers

La Rangers a venit un jucător care poate evolua ca atacant sau pe cele două extreme, exact unde Ianis se simte cel mai bine. Zambianul Fashion Sakala a semnat cu Rangers, venind de la gruparea belgiană KV Oostende. Acolo l-a avut ca adversar chiar pe Ianis Hagi, pe vremea când fiul „Regelui” evolua la Genk. Noua achiziție a celor de la Rangers are numai cuvinte de laudă la adresa lui Ianis Hagi. Declarații tari ale înlocuitorului lui Ianis Hagi la Rangers.

A fost întotdeauna un vis să joc alături de fotbaliști precum Roofe și Hagi. Am jucat împotriva lor, iar acum sunt aici. Sunt jucători fantastici, foarte buni și știu că voi avea foarte multe de învățat de la ei. Aștept cu nerăbdare să lucrez alături de ei”, a spus Sakala pentru Rangers TV.

Fashion Sakala, 24 de ani, este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt.com la 2,5 milioane de euro. Înainte de a juca la Oostende, a evoluat pentru Spartak Moscova. În cele 90 de apariții în tricoul formației belgiene, Sakala a marcat 26 de goluri. Dintre care 13 în acest sezon. Acum urmează să se alăture celor de la Rangers, unde poate fi înlocuitorul lui Ianis Hagi. Sau… coechipierul internaționalului român.

Fashion Sakala a semnat cu Glasgow Rangers
Fashion Sakala a semnat cu Glasgow Rangers

Ianis Hagi, posibilă plecare de la Rangers

Ianis Hagi ar putea părăsi pe Rangers, după ce au apărut zvonuri că este dorit de mai multe cluburi. Românul a impresionat în acest sezon la Rangers și s-ar putea despărți de campioana Scoției în această vară. Printre echipele interesate de serviciile internaționalului român se numără Lazio și Sevilla. Pe fir a apărut mai nou și o grupare din 2.Bundesliga, Bochum. În aceste condiții, oficialii lui Rangers își fac calcule și, în consecință, i-au mărit prețul lui Ianis.

Astfel, Rangers a transmis că nu e dispusă să renunţe la Ianis Hagi pentru 10 milioane de euro, cât a fost propunerea iniţială. Tocmai de aceea, cluburile Lazio și Sevilla au revenit cu altă ofertă. Scoţienii susțin că acestea sunt gata să plătească 13 milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile lui Ianis Hagi.

Cotat la 6 milioane de euro, Ianis Hagi este cel mai bun pasator din campionatul Scoției. Are 10 assist-uri în acest sezon, în cele 31 de meciuri disputate în tricoul lui Rangers. De asemenea, Ianis Hagi a reușit să marcheze de 6 ori, să creeze 22 de șanse de gol și să aibă un procentaj al paselor reușite de 81 la sută. 3,5 milioane de euro a plătit Rangers în vara anului trecut, când l-a achiziționat definitiv de la Genk.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622