Slavia Praga se confruntă cu mari probleme de lot înaintea meciului retur cu CFR Cluj din Conference League. Potrivit presei din Cehia, gruparea din capitală a venit în România fără nu mai puțin de 10 jucători, unii dintre ei titulari incontestabili.
Unii dintre aceștia sunt accidentați, iar alții s-au infectat cu un virus în ultimele zile. Astfel, antrenorul Jindrich Trpisovski se află într-o situație extrem de delicată, după cum chiar el a spus la conferința de presă premergătoaare meciului din Gruia.
El nu se va putea baza pe cei mai buni mijlocași ai săi, Holes, Provod și Sevcik. De asemenea, și alte nume grele, precum Olayinka, Masopust și Lingr, sunt incerte pentru partida cu CFR Cluj, după cum au informat jurnaliștii din Cehia, preluați de prosport.ro. Nu în ultimul rând, fundașul dreapta Doudera a părăsit ultimul antrenament al Slaviei după doar câteva minute, deci și prezența sa pe teren este incertă în acest moment.
Această situație l-a făcut pe antrenorul formației din capitala Cehiei să spună că este cea mai dificilă perioadă prin care trece de când a preluat banca tehnică a acesteia. Totuși, el a precizat că jucătorii săi s-au pregătit intens pentru a face față cu brio acest context special.
„Din punct de vedere al stării de sănătate a jucătorilor este cea mai dificilă perioadă pe care o experimentez la Praga. Accidentările, îmbolnăvirile și alte probleme sunt numeroase. Nu suntem într-o perioadă deloc bună. Dar avem un efectiv numeros și ne-am antrenat ca să facem față situațiilor de criză. Schimbările afectează coeziunea echipei. Înaintea sezonului ne-am imaginat că vom juca la mijloc cu Holes, Provod și Sevcik”, a spus Jindrich Trpisovski la conferința de presă.
Putem spune astfel că CFR Cluj are o șansă uriașă de a o învinge din nou pe Slavia Praga și de a deveni chiar favorită la calificarea în optimile de finală ale Conference League. Chiar și așa, Dan Petrescu nu este liniștit. Antrenorul campioanei României este convins că Slavia are un lot extrem de competitiv și are astfel resursele de a alinia un prim 11 foarte solid la Cluj-Napoca.
„Slavia are un lot fantastic, de 30 de jucători. Le-au lipsit 10 jucători și la meciul cu Sivasspor și la meciul cu Ballkani, dar au un lot așa de bun încât nu se vede dacă nu joacă cineva. Cred că vor ajunge foarte departe. Anul trecut au ajuns în sferturi. Eu îi văd în finală pentru că au un lot foarte bun și un antrenor care este de 5 ani la echipă. Cred că este cel mai important lucru să stai 5 ani la rând la o echipă. Asta înseamnă că antrenorul știe foarte bine clubul și jucătorii”, a spus și Dan Petrescu înaintea meciului.