Organizatorii turneului de la Wimbledon iau serios în calcul posibilitatea de a-i exclude de la ediția din acest an pe jucătorii și jucătoarele din Rusia, pe fondul războiului purtat de Vladimir Putin în Ucraina. Până în prezent, sportivilor din Federația Rusă li s-a permis să participe la turneele organizate sub egida ATP sau WTA, în anumite condiții.
Concret, ei nu au voie să își afișeze drapelul țării sau numele acesteia. Chiar și așa, tenisul este cam singurul sport care nu i-a interzis definitiv pe ruși după declanșarea războiului din Ucraina.
Însă, acest lucru este pe cale să nu se petreacă și pe iarba de la Londra. Potrivit celor de la sportico.com, organizatorii turneului de la Wimbledon nu le vor acorda sportivilor din Rusia autorizația de a participa la All England Club. Momentan nu există o poziție oficială în acest sens, însă un anunț se așteaptă a fi făcut undeva la jumătatea lunii mai.
Turneul de la Wimbledon este unul special în circuitul mondial. El are statut de turneu independent, care nu depinde în niciun fel de ATP, WTA sau ITF. Astfel că organizatorii pot fără probleme să treacă peste practicile la care au apelat până în prezent forurile menționate și să nu le permită rușilor să joace pe iarba londoneză, nici în cazul în care vor renunța la imn, drapel sau numele țării lor.
Așadar, organizatorii turneului de la Wimbledon nu au cum să fie acuzați de discriminare sau să fie dați în judecată în cazul în care nu îi vor primi pe jucătorii din Rusia la ediția din acest an. De altfel, ei nu vor face decât să se supună indicațiilor venite chiar de la Nigel Huddleston, Ministrul Sporturilor din Marea Britanie.
Acesta a anunțat că a discutat deja cu organizatorii turneului de la Wimbledon despre posibilitatea excluderii rușilor din competiție. El recomandă ca acest lucru să se întâmple, cu excepția jucătorilor care se dezic în mod public de acțiunile puse în scenă de armată rusă în Ucraina, la ordinul lui Vladimir Putin.
În legătură cu acest subiect, un purtător de cuvânt al turneului de la Wimbledon a lăsat de înțeles că organizatorii acestuia nu ar avea o problemă legală să îi excludă pe jucătorii din Rusia, inclusiv pe Daniil Medvedev, numărul doi mondial, de la ediția din acest an. Astfel că un astfel de deznodământ pare foarte plauzibil în acest moment.
Cluburile membre private au mai multă libertate în privinţa cui să permită sau nu accesul. Astfel încât să nu fie supuse aceloraşi legi de discriminare ca celelalte turnee.
Cei care se află la conducerea circuitului profesionist au libertatea de a interzice jucători dacă aceştia au fost găsiţi de aranjare de meciuri sau de dopaj, dar trebuie să demonstreze că această acţiune este rezonabilă.
În acest caz, jucătorii ruşi ar putea depune plângere că sunt împiedicaţi să îşi câştige existenţa. Totuşi, turneul de la Wimbledon are un alt statut şi regulile sunt diferite”, a spus reprezentantul All England Club conform sursei citate.