Simona Halep (30 de ani – 9 WTA) nu pare afectată de faptul că a divorțat recent de Toni Iuruc și nu ezită să zâmbească din nou cu fiecare ocazie pe care o are. Marea campioana a României este mai fericită ca oricând și împărtășește starea ei de spirit cu urmăritorii pe care îi are pe rețelele de socializare.
Divorțul fulger care s-a produs între Simona Halep și Toni Iuruc la data de 8 septembrie a fost deja uitat de marea campioană a României, care le arată cu fiecare ocazie urmăritorilor de pe Instagram că are puterea să zâmbească din nou.
În ultimile luni de dinaintea separării, Simona avea apariții rare și foarte rare în oraș, mai ales prin România, iar cu câteva zile înainte de divorț a evitat inclusiv să mai posteze pe rețelele de socializare. Însă, odată semnate actele la notar, sportiva din Constanța a prins aripi. Simona este prezentă aproape zilnic pe străzile din București și se bucură din plin de toamna călduroasă.
Sâmbătă, 24 septembrie, Halep a profitat din nou de apariția soarelui pe cer și a ieșit la o plimbare relaxantă prin Parcul Herăstrău, alături de cea mai bună prietenă a ei. Ulterior, cele două au mers și la un restaurant pentru a servi masa.
Simona Halep a încărcat pe rețelele de socializare trei fotografii cu ea din Parcul Herăstrău și a transmis:
„Zi însorită, zi fericită”.
Fanii s-au declarat încântați de faptul că Simona zâmbește din nou și i-au transmis câteva gânduri bune:
„Și soarele îți zâmbește în față”, „Ce ne bucurăm că zâmbești!”, „Ai grijă de tine, mă bucur să văd că zâmbești”, au fost câteva din comentariile apărute pe Instagram.
Motivul este reprezentat de intervenția chirurgicală la care a fost supusă recent. Simona Halep a explicat că în acest moment nu își dorește decât să se recupereze total, iar abia apoi va reveni pe terenul de tenis, mai exact în 2023.
Fostul lider WTA a ținut să sublinieze că anul 2022 a fost unul extrem de agitat pentru ea și a anunțat că are în continuare planuri importante pentru finalul carierei, pe care va încerca să le îndeplinească în sezonul viitor.
„Nu știu cât de mult va dura recuperarea. Pentru moment nu mă gândesc la nimic altceva decât la recuperare. Ce este sigur este că nu voi mai fi aptă să concurez în acest an la niciun turneu. 2022 este încheiat pentru mine. 2022, ai fost un an interesant, plin cu de toate.
Ne vedem pe teren, 2023! Simt că încă am multe de făcut pe terenul de tenis. Și am în continuare obiective”, a anunțat Simona Halep prin intermediul rețelelor de socializare.