Decizia atipică pentru o tânără luată de Emma Răducanu
Intrată într-un con de umbră după triumful istoric de la US Open 2021, Emma Răducanu (77 WTA) dă semne de revenire tot pe tărâm american, dar la Indian Wells, unde a reușit să acceadă în turul al doilea. În spatele acestui parcurs pozitiv se află, însă, o decizie radicală.
Emma Răducanu face totul pentru a reveni la forma din trecut. Decizia atipică luată în acest an
Din dorința de a-și recăpăta jocul care i-a adus trofeul de la Flushing Meadows, britanica de origine română a hotărât, chiar în debutul anului 2023 – după eliminarea rușinoasă de la Australian Open, când a cedat încă din primul tur – să renunțe la rețelele de socializare. O măsură ce poate părea surprinzătoare, mai ales în cazul unei tinere de 20 de ani.
„După Australian Open, mi-am șters WhatsApp și Instagram de pe telefon. De atunci, trăiesc sub o mică piatră. Am simțit că în anumite momente e mai bine să mă concentrez doar pe mine și am fost mulțumită de viața mea, fără aceste rețele sociale.
Am învățat că indiferent ce faci, dacă e bine sau rău, sunt oameni care vor fi împotriva ta. Cred că negativitatea este o parte din social media. Acum nu mă mai afectează atât de mult, pentru că nu mai permit eu să mă afecteze. Mi-e foarte bine așa.
Sincer, nu m-am simțit bine înaintea meciului, m-am hotărât să joc cu 20 de minute înainte. Cu doar două minute înainte meci, dormeam în camera de tratament. Sunt mândră că am ieșit pe teren și am câștigat”, a dezvăluit Emma Răducanu, citată de BBC.
O fostă colegă din circuit o avertizase în privința rețelelor de socializare: „Pot fi toxice”
Cel mai probabil, la decizia britanicei au contribuit și afirmațiile făcute de fosta jucătoare Monica Puig (retrasă din activitate, deși are doar 29 de ani), care a ținut s-o avertizeze recent chiar cu privire la efectele negative pe care le poate avea social media. Cu atât mai mult cu cât ea a ajuns în centrul atenției la o vârstă extrem de fragedă.
„Am văzut-o de multe ori pe teren, este o jucătoare foarte talentată. Din punct de vedere fizic, este încă foarte tânără. Nu o să spun că este deja o jucătoare foarte consacrată, cu multă experiență. Ea a câștigat acel titlu de la US Open neavând multe turne WTA în spate și nu a avut un calendar complet.
Încă are nevoie de timp să se dezvolte și să afle cine este ca jucătoare de tenis, cine este ca persoană. Rețelele sociale sunt un instrument grozav pentru a vă stimula brandul, dar poate fi toxic. Mai ales pentru o persoană ca Răducanu, care are atât de mulți oameni care o urmăresc și atât de mulți oameni care vor s-o vadă. Nu vor fi toți care să te iubească. O să apară și cei care nu te vor plăcea”, a declarat fosta tenismenă.