Scandalul de la echipa națională, iscat în jurul lui Darius Olaru, este departe de a se fi încheiat. Oficialii celor de la FCSB s-au enervat după ce dinspre FRF s-a anunțat că mijlocașul nu a fost păstrat în lot pentru meciul cu Andorra din cauza unor probleme medicale.
Gigi Becali (65 de ani), finanțatorul liderului din Superliga, a declanșat un atac vehement la adresa selecționerului Edi Iordănescu și a spus public faptul că-l va sfătui pe Olaru să nu se mai prezinte la lot. Și Mihai Stoica (58 de ani), managerul general al celor de la FCSB, a reacționat dur.
În aceeași zi, Becali a fost sunat de Edi Iordănescu. Fiul lui ”Tata Puiu” i-a explicat care a fost situația și cei doi au făcut pace, deși Becali nu a fost convins nici după aceea de accidentarea jucătorului. Informația a apărut și în spațiul public, dezvăluită de milionarul din Pipera, iar selecționerul a fost imediat acuzat că nu a procedat corect.
Jurnalistul Horia Ivanovici a dezvăluit la Fanatik că are informații potrivit cărora Edi Iordănescu ar fi procedat la fel, în situații similare cu cea de la FCSB, și cu alți patroni din Superliga, cum ar fi Gică Hagi, Mihai Rotaru sau Ioan Varga, .
Despre acest subiect a fost întrebat Gică Hagi, dar managerul tehnic al celor de la Farul a fost evaziv și nu a negat deloc atunci când i s-a adresat întrebarea concretă dacă a fost sunat și el de selecționer.
”Fiecare are propriul lui stil, întrebați-l pe Edi. Eu nu pot să mă bag în genul acesta de… fiecare reacționează în felul lui, fiecare simte și face ce dorește. Eu văd într-un fel lucrurile, nu vreau să creez polemică. E polemică”, a spus Hagi, la Digi Sport.
Radu Naum: ”După acest meci (n.r. – România – Andorra 4-0) a fost un caz Olaru. Edi Iordănescu l-a sunat pe patronul de la FCSB ca să-i dea explicații despre situația sau ce s-a întâmplat cu jucătorul. Ți se pare normal așa, ca un selecționer să sune un patron pentru a-i da explicații despre un jucător?
Gică Hagi: De ce mă întrebați pe mine?
Radu Naum: Pentru că ai fost și la națională, ai fost și selecționer, ești patron..
Gică Hagi: Fiecare e.. are propriul stil. Întrebați-l pe Edi, de ce mă întrebați pe mine? Întrebați pe cine vreți…
Radu Naum: Pentru că este o dezbatere în fotbalul românesc, apropo de poziția selecționerului.
Gică Hagi: Eu nu pot să mă bag în a comenta, fiecare reacționăm în felului lui, fiecare simte și face ce-și dorește. Eu văd într-un fel lucrurile…
Radu Naum: Păi, da, vrem să aflăm cum vezi tu lucrurile.
Gică Hagi: Nu vreau să creez polemică. Punct.
Radu Naum: Dar nu este despre polemică, ci despre a spune o părere.
Gică Hagi: Ba da, e polemică.
Radu Naum: Polemica e bună, să știi, nu e bun scandalul, dar polemica e bună, pentru că sunt idei diferite, asta se întâmplă în polemică. De exemplu, pe tine te-a sunat vreodată să-ți dea o explicație, ca patron?
Gică Hagi (n.r. – după cinci secunde de tăcere totală, moderatorul a insistat: alooo). Ți-am zis, nu văd rostul întrebării, nu am de ce să răspund la o întrebare care…
Radu Naum: Păi, să-ți spun eu care este rostul întrebării, Gică. Știi care este? Un selecționer… Mulți au spus că nu e normal să facă așa ceva, să dea explicații unui patron
Gică Hagi: Chemați-l pe Edi și vorbiți cu Edi să vă spună.
Radu Naum: Bine…
Gică Hagi: De ce să mă c** pe mine, să spun eu ce trebuie să facă, dacă e bine sau nu e bine.
Radu Naum: E, în anumite situații spui ce e bine și nu e bine.
Gică Hagi: Dacă n-o să fiu eu implicat, atunci cu siguranță o să vă spun. De ce și cum.
Radu Naum: Deci nu te-a sunat, ca să înțelegem. Deci nu ai fost implicat.
Gică Hagi: Cum?
Radu Naum: Zic, nu te-a sunat, pentru că dacă erai implicat, dacă te suna, erai implicat.
Gică Hagi: În speța de acum nu are rost să vorbim, întrebați-l pe Edi sau pe cei implicați. Nu am elemente, nu știu ce s-a întâmplat, nu pot să fac bârfă la televizor, dacă nu cunosc detaliile. Eu vin și vă spun o părere. Nu știu, nu pot da un răspuns evaziv. (n.r. – vizibil iritat, pe alocuri nervos).
Ion Crăciunescu: Păi nu, dar întrebarea era clară. Dacă pe tine te-a sunat sau nu. Atât.
Gică Hagi: Domnul Crăciunescu, când o să fiu acolo, o să răspund. Acum nu am cum să răspund, scuzați-mă.
Ion Crăciunescu: Gicane, tu știi că eu țin foarte mult la tine. Dar întrebarea era clară spre tine. Domne, te-a sunat sau nu. ‘A, nu m-a sunat’. Foarte bine.
Radu Naum: Dar n-are ce să răspundă, e ok, Doar nu o să-l forțăm, să-l torturăm acum pe Gică.