România a reclamat trei faze în care ar fi fost dezavantajată de arbitraj în meciul cu Muntenegru din Giulești, din etapa a patra a acestei ediții de Nations League. Toate aceste momente au fost însă judecate în favoarea naționalei din fosta Iugoslavie de către brigada de arbitri din Portugalia. Fără ca măcar să se consulte sistemul VAR.
Motivul a fost reprezentat de faptul că la acest meci nu a funcționat această tehnologie, deși teoretic acest lucru ar fi trebuit să se întâmple. Potrivit gsp.ro, arbitrii care au stat în camera VAR pentru această partidă au ajuns ceva mai târziu la stadion, moment în care au sesizat că această tehnologie nu funcționează. Mai exact la 21:35 au observat aceste probleme.
Concret, serverul care trebuia să asigure că sistemul VAR funcționează a picat. Se pare că din motive legate de semnal. Astfel, toate camerele de filmat prezente la acest meciul România – Muntenegru au fost desincronizate. Iar astfel arbitrii din camera VAR nu le-au putut fi de folos în niciun fel colegilor lor aflați pe gazon.
Iar aceștia din urmă au avut destul de multă treabă la partida de pe stadionul Rapid – Giulești. În primul rând, în minutul 39, la scorul de 0-0, Jovovic ar fi putut să fie eliminat după un fault dur asupra lui Bancu. Cu doar două minute în urmă, mijlocașul muntenegrean fusese deja avertizat, tot pentru un fault asupra fundașului stânga al Universității Craiova.
El nu a ținut foarte mult cont de acest aspect și a avut o nouă intrare dură, chiar sub ochii arbitrului asistent, cu umărul în plină figură. „Centralul” Joao Pinheiro a considerat însă că nu este necesar să îi acorde lui Jovovic al doilea cartonaș galben și implicit să îl elimine. Selecționerul Muntenegrului a simțit pericolul și l-a înlocuit la pauză pe mijlocașul său, pentru a evita orice risc.
De asemenea, în minutul 51, la 1-0 pentru Muntenegru, România a solicitat o lovitură de la 11 metri. Atunci, debutanul Marius Ștefănescu a șutat cu piciorul stâng din interiorul careului, iar mingea a fost blocată de Tomasevic, care s-a ajutat puțin și de braț. Arbitrul a considerat însă că acesta a făcut eforturi pentru a nu se întâmpla acest lucru, respectiv a ținut mâna într-o poziție firească, cât mai aproape de corp, astfel că a lăsat jocul să continue.
Nu în ultimul rând, în minutul 61, la scorul de 2-0 pentru naționala din fosta Iugoslavie, George Pușcaș a fost lăsat singur cu portarul de o pasă excelentă a lui Florin Tănase, a marcat, dar reușita sa a fost anulată pe motiv de offside. Pe reluările oferite de televiziunea care a transmis meciul în România s-a putut observa că a fost vorba de o poziție la limită a atacantului român. Această fază ar fi putut fi judecată foarte ușor cu ajutorul sistemului VAR, dar în absența acestuia s-a mers pe decizia inițială a tușierului.