De ce Messi și Ronaldo nu sunt mai mari ca Maradona și Pele

Până se va relua fotbalul românesc, cu toți șefii, servitorii, gentlemanii și mitocanii lui, care ne-au băgat în moartea clinică din care vedem Euro 2020 cu Macedonia de Nord și Ucraina la București, dar fără România, haideți să vorbim puțin despre împărații, regii și viceregii fotbalului mondial.

În ultimii 15 ani, una dintre marile dileme stereotipe ale fotbalului internațional a fost dacă Messi e mai bun decât Ronaldo sau invers, dacă portughezul Cristiano îi e superior argentinianului Lionel. Nimic de zis, cei doi sunt fabuloși și au locul bine asigurat în topul general al marilor fotbaliști ai istoriei. Dar niciunul nu poate fi Nr.1 al tuturor timpurilor, oricâte sute de goluri au dat cei doi, oricât de umilitor și-au măturat toți adversarii prin ligile interne și continentale pe unde au jucat și în care au luat aproape toate titlurile și premiile posibile. O singură competiție au ratat amândoi, iar aceea este decisivă, când se pune problema alegerii celui mai mare jucător dintotdeauna: Campionatul Mondial.

Când comparăm faze concrete din activitatea lor, putem trage concluzia că, la număr de goluri și de faze spectaculoase, Messi poate fi egalul lui Maradona, iar Cristiano Ronaldo are argumentele sale solide în lupta de la distanță cu Pele. Goluri decisive, pase incredibile, șuturi năucitoare, detentă, driblinguri, fente, continuitate, seriozitate, victorii, recorduri și câte altele, ca să nu ne referim și la venituri, unde zeii actuali sunt mult peste zeii de mai demult. Atâta doar că nici Messi, nici Ronaldo nu au reușit faza esențială, eliminatorie pentru titlul de Împărat al Fotbalului: ridicarea Cupei Mondiale deasupra capului.

Regele suprem se vede în competiția supremă

VIDEO | Cristiano Ronaldo, nervos după ce Jhon Duran a fost eliminat

Cum îl vede Ancelotti pe Mbappe: ”Are calitatea de a-i atinge cifrele lui Cristiano, dar…

Sigur, e admirabil și e dificil să le înnozi ochii de urechi și să le creezi coșmaruri incurabile adversarilor de la Eibar, Getafe, Zaragoza, Levante, Alaves, Osasuna, Cagliari, Udinese sau Parma, prin campionatele interne, sau celor de la Plzen, Apoel, Galatasaray, Malmö, prin Liga Campionilor, asta ca să nu amintim de reușitele din meciurile tari cu fotbaliști gigantici, în unele dintre ele Messi și Ronaldo fiind chiar adversari direcți în clasicele super-partide Real Madrid – FC Barcelona. Dar nu poți fi cel mai mare dintre cei mai mari dacă nu ai fost și campion mondial. Nu există rege adevărat care să nu fi fost măcar o dată și măcar pentru o clipă încoronat. Messi și Ronaldo, senzaționalii sportivi care și-au dat de la unul la altul Balonul de Aur timp de un deceniu, nu au simțit, totuși, povara unică și noblețea maximă a coroanei supreme puse pe frunte. Au făcut brazdă pe unde au trecut în competițiile din Spania, Anglia, Portugalia și Italia, pe la Campionatele Mondiale ale Cluburilor, chiar la Euro (CR7), doar acolo unde era mai important – nu. Ghinion!

Chiar dacă, la nivel de statistică, portughezul Ronaldo Cristiano poate avea mai multe puncte în palmaresul tehnic decât brazilianul Ronaldo Luis Nazário de Lima, ultimul are asigurată pe viață acțiunea de aur prin faptul că, în 2002, a câștigat titlul, exact contra portarului neamț Oliver Kahn (Balonul de Aur al acelor Mondiale!), căruia i-a dat două goluri în finală. Oricât ar fi de nobil, Campionatul European câștigat de Cristiano cu Portugalia nu se compară cu titlul mondial câștigat de întâiul Ronaldo, cu Brazilia. Regii sunt regi și rămân ca atare în super-sinteza istoriei numai dacă împart gloria personală cu propriile regate, în bătăliile planetare, nu numai în cele regionale. Aspirațiile, neșansa și ratările milimetrice nu sunt totuna cu victoriile, iar succesele din competițiile mici și medii nu au anvergura izbânzilor din războaiele mondiale. Nostalgia după eșecul din bătălia vieții nu contează în palmares.

Pele a fost nu numai o individualitate fantastică, dar a fost și un lider care și-a adus țara de trei ori în poziția de campioană a lumii. Maradona a triumfat o singură dată cu Naționala, în 1986, iar ca jucător de club a avut multe și mari sincope. Dar amândoi pot fi regii regilor pentru că au înfipt steagurile Braziliei și Argentinei pe Everestul fotbalului și asta le dă argumentul decisiv să stea pe tronul împăraților.

În caietul de sarcini al Împăratului Fotbalului există un capitol obligatoriu, nenegociabil: titlul mondial

Poți fi uriaș fără să ajungi să fii și cel mai mare. Dar nu poți fi Cel Mai Mare fără să ai pe perete poza uriașă din clipa când ții în brațe Cupa Mondială. De aceea, Messi, Cristiano Ronaldo și chiar alți titani ca Van Basten, Cruijff, Gullit, Ibrahimovic, Lewandowsky și alți fotbaliști grozavi nu pot fi cei mai mari, din motivul simplu că nu au în palmares coroana cea mare la nivel de Naționale. Iar acest succes este un capitol eliminatoriu în caietul de sarcini al liderului absolut. Un geniu adevărat reușește să încline balanța și să facă din formația sa o învingătoare, chiar dacă nu există argumente logice, tehnice și conjuncturale pentru așa ceva. De-aia geniul suprem este ceea ce este: pentru că face sau schimbă istoria.

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

Nichita Stănescu spunea că viața e făcută din fapte întâmplate, nu din fapte visate. Așa e și cu problema locului 1 în istoria individualităților fotbalului și ale oricărui sport, de fapt. Nu se poate considera că ai bătut recordul mondial la înălțime dacă n-ai sărit cel mai sus, indiferent câte locuri secunde ai obținut, indiferent dacă suma totală a centimetrilor săriți, ca pierzător, e mai mare decât suma săriturilor recordmanului. Viceregii pot avea mai multe averi, mai mulți slujitori, mai multe relații, dar asta nu-i face regi, prin cumul de calități, de cifre și de longevitate, dacă nu i-a și uns Dumnezeu să stea măcar o secundă pe tron.