Dennis Man (25 de ani), unul dintre jucătorii remarcați ai naționalei României, va începe meciul crucial împotriva Slovaciei de pe banca de rezerve. Deși jucătorul Parmei a fost un element cheie în partida contra Ucrainei, contribuind cu două assist-uri, selecționerul Edi Iordănescu a decis să-l înlocuiască în formula de start cu Ianis Hagi.
Florin Bratu a oferit o posibilă explicație pentru această decizie. „Poate că raportul de la antrenamente i-a arătat lui Edi o oboseală la Man, la Mihăilă. Ianis are șansa să demonstreze de ce poartă numărul 10 la echipa națională”, a declarat Bratu, la Digi Sport.
Pe lângă înlocuirea lui Dennis Man cu Ianis Hagi, Edi Iordănescu a făcut o altă schimbare față de formula de start din meciul cu Belgia: Florinel Coman va juca în locul lui Valentin Mihăilă.
România are șanse mari de a prinde una dintre primele două poziții din grupă, cu condiția să nu piardă împotriva Slovaciei. În cazul unei victorii, România ar termina pe primul loc dacă Belgia nu câștigă meciul cu Ucraina.
Chiar și cu un rezultat de egalitate, România poate câștiga grupa, dar doar dacă și celălalt meci se termină la egalitate și se marchează același număr de goluri sau mai puține decât la partida „Tricolorilor” cu Slovacia. Dacă Belgia marchează cu un gol mai mult decât România, „Tricolorii” vor termina pe locul doi, din cauza rezultatului direct, pierdut cu 0-2.
Indiferent de scenariul privind golurile marcate în cazul unor rezultate de egalitate, România și Belgia vor avansa în optimi de pe primele două poziții, dacă Belgia nu marchează mai mult decât România.
În cazul unui eșec împotriva Slovaciei, România tot se poate califica de pe locul trei, dar doar dacă Belgia învinge Ucraina. Cu trei puncte, „Tricolorii” ar avea șanse mari să prindă unul dintre cele patru locuri trei care merg în optimi, însă va conta foarte mult golaverajul. Dacă se va înregistra o înfrângere, aceasta trebuie să fie la o diferență cât mai mică.
Cel mai negru scenariu pentru România ar fi ca Ucraina să obțină măcar un punct în meciul cu Belgia și România să piardă împotriva Slovaciei. În acest caz, „Tricolorii” ar fi eliminați de la EURO 2024.