Antrenorul francez, Patrick Mouratoglou, se vede și el implicat în scandalul de dopaj al Simonei Halep. Românca a fost testată pozitiv cu Roxadustat, o substanță aflată pe lista neagră a WADA. Fostul număr 1 mondial riscă o suspendare de 4 ani, care ar echivala cu finalul carierei.
Mesajul postat de antrenor, în sprijinul fostului lider mondial, nu a fost primit cu bine de fani. Aceștia au luat cu asalt rețelele de socializare pentru a critica decizia româncei de a apela la serviciile sale. Suporterii nu consideră că acest scandal a apărut după cooptarea lui Mouratoglou în echipă. Mai ales că jucătoarea s-a lăsat total pe mâna staff-ului condus de fostul antrenor al Serenei Williams.
„Dragă Simona Halep, angajarea lui Patrick a fost cea mai proastă decizie din viața ta. Rămâi puternică”, a fost comentariului unui suporter, care a stârnit multe aprecieri. Acesta pare să fie sentimentul predominant printre admiratorii campioanei de la Roland Garros și Wimbledon.
Tehnicianul a reacționat de abia la câteva zile după ce sportiva a anunțat că a fost depistată
Salutare, tuturor. În primul rând, vreau să vă spun prin ce şoc a trecut echipa noastră din momentul în care a Simona a fost anunţată că a fost testată pozitiv la US Open. În cei aproape 30 de ani de muncă, în care am lucrat cu sute de sportivi profesionişti, nu m-am confruntat niciodată cu o astfel de situaţie
Sunt recunoscător că atât de mulţi oameni din lumea tenisului, care au lucrat cu Simona sau o cunosc personal de mai mulţi ani, și-au deschis gurile și au vorbit. Vreau să le mulţumesc oamenilor care au reacţionat vocal într-un moment atât de important pentru Simona. Cuvintele lor transmit un mesaj atât de puternic.
Din momentul în care Simona a fost testată pozitiv, săptămâna trecută, am ales să îmi păstrez tăcerea. Prioritatea mea a fost să îmi consum zilnic energia pentru a o ajuta şi a o susţine în a-şi dovedi nevinovăţia.
Din moment ce o ştiu atât de bine pe Simona, pot să vă asigur că este un model de integritate. Este total împotriva oricărei forme de dopaj şi ştiu că niciodată nu i-a trecut prin cap să ia vreo substanţă interzisă. Am încredere totală în ea!
Împreună vom lupta pentru a demonstra adevărul. Patrick Mouratoglou”, a transmis antrenorul Simonei Halep