Simona Halep a stat miercuri, 7 februarie, nu mai puțin de zece ore la TAS, pentru audieri, în contextul scandalului de dopaj. Joi și-a făcut apariția și Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al jucătoarei. Francezul este considerat drept unul dintre vinovații morali pentru situația în care a ajuns dubla câștigătoare de turnee de Grand Slam.
Joi, Patrick Mouratoglou a venit la tribunalul de la Lausanne, Elveția, fără a sta la discuții cu jurnaliștii. După nici 30 de minute, el a părăsit instituția. Din nou, a refuzat să discute cu reporterii. Faptul că francezul a părăsit atât de rapid clădirea a lansat mai multe ipoteze, respectiv controverse.
Avocatul Sabin Gherdan, specializat în drept sportiv, a oferit câteva explicații referitoare la acest subiect.
„Sunt două variante pe care le-aș putea considera drept concluzii la această situație: ori nu a vrut să declare foarte multe, ceea ce este puțin probabil, ori întrebările arbitrilor au fost directe și simple, iar audierea a durat foarte puțin, iar completul de arbitri s-a considerat lămurit în privința aspectelor care îl vizează”, a declarat Gherdan, pentru Euronews.
Fostul lider WTA este audiat în perioada 7-9 februarie, în urma apelului.
Simona Halep este suspendată din octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat, substanță interzisă în sportul profesionist.
Patrick Mouratoglou, fostul antrenor, a recunoscut că el și staff-ul său au partea lor de vină. Declarațiile publice au fost făcute în noiembrie 2023.
În septembrie 2023, Simona Halep a fost găsită vinovată de Tribunalul Independent Sport Resolutions. Suspendarea Simonei ar urma să expire în octombrie 2026, dacă TAS nu va schimba decizia.