CSA Steaua urmează să termine al treilea an în divizia a treia, cel mai slab din istoria clubului apărut în 2017, ca urmare a disputei cu FCSB. În acest sezon, ”militarii” nu au ajuns nici măcar în playoff.
Deoarece sunt un club de drept public, aceștia nu au drept de promovare în acest an. Totuși, Adrian Bumbescu speră ca echipa să primească cât mai repede acest drept.
Bumbescu a spus, înaintea evenimentului ce marchează aniversarea a 38 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, din 1986, că va discuta cu ministrul Angel Tîlvăr, despre această situație.
Crede că, după ce se vor încheia alegerile, se va clarifica situația dreptului de promovare al echipei din a doua divizie.
„Noi ne dorim ca Steaua să revină în prima ligă. Cred că la evenimentul de astăzi vor participa și domnul ministru Tîlvăr (n.r. – Angel, ministrul Apărării Naționale), domnul Bachide (n.r. – Eduard, secretar de stat) și vom discuta pe tema asta în una dintre pauze. Este foarte ciudat ce se întâmplă, pentru că de acolo, de sus, de la dumnealor vin acordurile.
Sperăm ca după alegeri să dea drumul la promovare, pentru că merităm. Avem stadionul acela minunat, baza sportivă extraordinară, palmaresul. Nu știu ce ne împiedică! Doar să facem o societate pe acțiuni, non-profit. Conducerea se zbate, comandatul se zbate, dar dacă nu are OK-ul de sus este legat la mâini.
Poate nu vine OK-ul de mai sus de domnul ministru. Nu știu cine e mai sus, dar după alegeri trebuie să facem o comisie, să mergem și să vedem care este statutul. Să stăm așa în Liga 2 fără drept de promovare… sunt jucători care poate vor mai mult, vedeți ce declarații face și antrenorul Oprița.
Vom vedea, timpul va decide. Vom sta de vorbă și probabil după alegeri vor sta altfel lucrurile”, a afirmat Adrian Bumbescu, potrivit GSP.