De 12 ori mai puțin decât FCSB, deși are brandul „Steaua”! Cât primește CSA de la sponsorul principal al echipei

Alex Matei 24.08.2024, 20:24

Steaua a schimbat partenerul de pe fața tricoului de joc. A semnat un acord cu firma de pariuri Stanleybet, care îi ia locul ca sponsor principal companiei Get’s Bet.

Steliștii au anunțat modificarea într-o conferință de presă care a avut loc în această săptămână, în Ghencea. Roș-albaștrii nu au avut niciun sponsor pe piept în primele runde ale campionatului, după expirarea înțelegerii cu Get’S Bet. Atât vechiul partener, cât și actualul contribuie cu sume aproape identice la bugetul clubului. Este vorba despre 200 000 de euro pe sezon. În comparație, FCSB încasează în fiecare campionat nu mai puțin de 2,5 milioane de euro din partea Betano. Suma este de 12,5 ori mai mare decât cea pe care o bifează rivalii din Ghencea, în ciuda faptului că aceștia dețin brandul „Steaua”, precum și toate simbolurile care îi sunt atașate.

Remus Bogdan Chipirliu in meciul de fotbal dintre CS Mioveni si CSA Steaua Bucuresti, contand pentru Liga a-2-a Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Orasenesc din Mioveni, luni 11 martie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Blocată în B

Steaua nu are nici în acest an drept de promovamre în Liga 1, spre furia suporterilor săi. Aceștia au organizat un protest înaintea meciului cu CSM Reșita, de marți, cerând explicații și pași concreți pentru rezolvarea situației administrative a clubului. La miting nu au venit însă decât câteva zeci de fani, restul fiind probabil sătui să mai aștepte acțiuni din partea Clubului Sportiv al Armatei.

În ultima rundă din B, Steaua a trecut cu 1-0 de Dumbrăvița și a ajuns la 8 puncte în 4 etape, ocupând poziția a 4-a în clasament.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622