David Beckham este din nou în mijlocul unui scandal din cauza unui gest pe care l-a făcut de mai multe ori fără să-i pese de critici. Fostul fotbalist este acuzat că nu se comportă așa cum ar fi normal cu fiica pe care o are alături de Victoria Beckham. A curs cu acuzații dure pe rețelele de socializare.
David și Victoria Beckham s-au căsătorit în 1999 și trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și în zilele noastre. Fostul fotbalist și fosta cântăreață au împreună patru copii: trei băieți și o fată.
Harper Beckham are 10 ani și este extrem de atașată de tatăl ei, după cum se poate observa și din ultima postare a lui David pe rețelele de socializare. Sau, în opinia multora, cei doi sunt puțin prea apropiați pentru o relație tată-fiică.
David Beckham a postat o fotografie, din parc, în timp ce își pupa fiica pe buze. Poza i-a înfuriat pe unii fani, iar pe alții i-a făcut să se bucure de relația apropiată pe care Beckham o are cu fiica lui. Nu este pentru prima dată când fostul fotbalist își înfurie urmăritorii pe aceeași temă. În 2018 a pozat un pupic pe gură cu fiica lui, în timp ce amândoi se dădeau pe patinoar. Pozele de acest gen au fost mai multe, chiar și Victoria prezentând același comportament.
Însă, fostul fotbalist are o relație foarte apropiată cu toți copiii lui. În septembrie 2021 i-a spus „La mulți ani!” lui Romeo, postând o fotografie mai veche în care îl pupa pe buze.
Authentic Brands urmează să achiziționeze 55% din DB Ventures LLC. Astfel David Beckham ar primi, pe pachetul majoritar al firmei sale de brand-management, 200 de milioane de lire sterline (echivalentul a aproximativ 269 de milioane de dolari). Informația a fost oferită de către Bloomberg, asta după ce Daily Mail a vorbit pentru prima dată despre această tranzacție în urmă cu ceva timp.
În portofoliul DBV, firmă cu sediul la New York, se află nume emblematice pentru întreaga lume, cum ar fi: Elvis Presley și Shaquille O’Neal. Cel din urmă este chiar investitor major în firma care urmează să dețină 55% din afacerea lui David Beckham. Până în acest moment niciuna dintre părți nu a vrut să comenteze informațiile apărute în presă.
Authentic Brands a apărut pe piață în 2010, compania fiind fondată de Jamie Salter, un om de afaceri din Canada. Afacerea s-a extins după ce Salter a făcut o înțelegere cu proprietarii de mall-uri pentru a cumpăra retaileri aflați în faliment, inclusiv Aeropostale Inc. și Brooks Brothers. În luna august a anului 2021, AB a cumpărat marca de pantofi de sport Reebok, marcă deținută de Adidas AG.
Jamie Salter ar fi vrut anul trecut să-și listeze compania la bursă, însă s-a răzgândit și a făcut altă mișcare. Authentic Brands a vândut un pachet de 25% către CVC Capital Partners și HPS Investment Partner. Tranzacția realizată în luna noiembrie este evaluată la 12,7 miliarde de dolari, incluzând datoriile.