Dat afară de Gigi Becali, Andrei Miron a mers să petreacă. Cui i-a fost naș jucătorul în aceeași zi în care a rămas fără echipă

Gheorghiu Dan 02.06.2022, 10:18

Andrei Miron (28 de ani) a fost dat afară de Gigi Becali, iar la scurt timp după ce contractul i-a fost reziliat a mers să petreacă alături de Florinel Coman (24). Fostul său coleg de la FCSB a organizat cununia civilă cu Ioana Timofeciuc și nu a putut lipsi de la eveniment.

Andrei Miron a mers să petreacă alături de Florinel Coman și Ioana Timofeciuc, proaspăt căsătoriți. Primele imagini cu fundașul după ce a fost dat afară de Gigi Becali

Andrei Miron nu este nici pe departe afectat de faptul că Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB, iar asta se poate observa în imaginile de la cununia civilă pe care au organizat-o Florinel Coman și Ioana Timofeciuc, unde fostul fundaș al echipei roș-albastre a mers să petreacă și a avut un statut special.

Andrei Miron nu a participat singur la eveniment, ci însoțit de Adriana Mădălina, cea care din septembrie 2021 îi este soție. Adriana a distribuit o fotografie cu ea și cu Miron la InstaStory, iar aceasta a fost distribuită ulterior și pe pagina de Instagram a Ioanei Timofeciuc.

Andrei Miron a îmbrăcat o ținută casual, formată din pantaloni negri, pantofi sport și o cămașă stil tunică de culoare albă. În schimb, soția sa a fost ceva mai elegantă și a purtat o rochie portocalie, la care a asortat niște sandale cu toc de culoarea pielii.

Casă de piatră Ioana Timofeciuc și Florinel Coman”, a fost mesajul transmis de Adriana, soția lui Miron, pe rețelele de socializare.

Andrei Miron, naș la nunta lui Florinel Coman
Andrei Miron, naș la nunta lui Florinel Coman

Adriana Mădălina și Andrei Miron au fost nași la cununia civilă dintre Florinel Coman și Ioana Timofeciuc. La rândul său, Andrei Miron are drept părinte spiritual un fotbalist de la FCSB, pe Ovidiu Popescu.

Andrei Miron, dat afară de la FCSB. Mai avea contract până în decembrie

Andrei Miron a fost transferat de FCSB în februarie 2020, adus gratis de la FC Botoșani. În sezonul 2021 – 2022, fundașul central de 28 de ani a evoluat 23 de meciuri pentru roș-albaștri, reușind să înscrie un gol și să ofere o pasă decisivă.

Deși mai avea contract până în decembrie 2022, Gigi Becali a decis să îi rezilieze contractul încă din această vară.

Miron a semnat astăzi rezilierea, acum foarte puțin timp. Termina contractul în decembrie. Gigi a hotărât să nu-i prelungească deloc contractul, sub nicio formă.

Trebuie să vină doi fundași centrali. Vine Haruț, care va fi folosit doar fundaș central. Am vorbit cu el, e fericit că în sfârșit i se asigură poziția pe care o dorește.

Dragoș Nedelcu este jucătorul nostru. Există o discuție în acest moment. Mă voi întâlni sâmbătă cu el pentru a pune lucrurile la punct, să știm dacă rămâne la noi. Dacă da, clar va fi fundaș central.

El e închizător, postul lui numărul 1 acesta este. Doar că acolo îi avem pe Șut, Edjouma, Simion, Perianu. Dintre cei 5, cu tot cu Nedelcu, singurul care poate juca și fundaș central, este el.

Eu cred foarte tare în Haruț, mai ales în poziția asta”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

1.100.000 de euro este cota de piață a lui Miron, potrivit Transfermarkt.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622