Dănuț Lupu a vorbit, cu lacrimi în ochi, despre perioada petrecută în pușcărie.
Miercuri, 3 aprilie, Dănuț Lupu a fost eliberat din Penitenciarul Rahova, după șase luni în care a fost închis, pentru că a condus, în repetate rânduri, fără să dețină un permis valabil.
Dănuț Lupu a povestit cu greu prin ce momente a trecut, în perioada petrecută la pușcărie. La un moment dat, fostul internațional român nu și-a mai putut stăpâni emoțiile și a început să plângă.
„Am stat șase luni fără cinci zile. Nu pot să spun că a fost ușor, nici chiar atât de greu. Totuși, trebuie să recunosc, pușcăria e pușcărie. Nu avem niște condiții ok, nu cred că un om civilizat poate să stea acolo, dar stai, nu ai ce să faci.
Multă lume spunea că n-o să mă întorc, că n-o să mă predau. Sincer da, am avut gândul ăsta. Aveam o condamnare de șapte luni, alții cum stau afară și nu mai cere nimeni extrădarea? Am venit fiindcă nu mă consider cel mai mare pericol al României. La urma urmei, am făcut o faptă de copil. Plăcerea mea de a conduce m-a adus aici. Plăcerile se plătesc în viață, de aia am venit și m-am predat.
Dacă făceam un accident, dacă omoram pe cineva… dar nu am făcut nimic. În afară de gravitatea faptei, că într-adevăr, am condus o mașină, dar te uiți la televizor, sunt atâția care fac ce fac, omoară… Așa am considerat, m-am dus, ce să mai fac? M-am gândit în primul rând la băiat, la soție, puțină lume știe că eu stau și cu părinții mei, cu soacra, am grijă de ei. Asta a căzut în sarcina soției, nu se pot deplasa, te duci să le faci cumpărăturile, să iei medicamente, nu e chiar așa ușor. Am trecut peste încercarea asta. Nu înțeleg, ce am făcut? Până la urmă am venit și m-am predat singur, de ce să-mi pui cătușe? Peste o lună o să spun mult mai multe, am multe de spus.
N-am ce să reproșez angajaților penitenciarului, Doamne ferește, sunt niște oameni angajați și fac ceea ce li se spune. Nu știu dacă e normal atât timp cât vrei să dai exemplu un om. Omul ăla are niște drepturi. Au spus că am beneficiat de clemență, ce clemență. Au dat șase luni, cum le dau tuturor, unde e clemența? Un deținut care să nu aibă un raport, să nu aibă nimic, am fost la toate cursurile posibile și imposibile și să spună că nu m-am reabilitat.
A fost și răutate până la urmă. Atât timp cât doi jucători spun da și unul se trezește să spună nu, ce să înțelegi? Poate mulți au crezut că o să-mi închidă gura sau o să mă spânzur. Niciodată n-o să fac lucrul ăsta, am demnitate, am caracter”, a declarat Dănuț Lupu, pentru Fanatik.