Daniil Medvedev face spectacol la Australian Open și pe teren și în afara lui. Schimbul de replici savuros pe care rusul l-a avut cu fanii după meciul epocal din sferturi
Daniil Medvedev s-a calificat în semifinalele turneului de la Australian Open după un meci fabulos contra lui Felix Auger-Aliassime. Rusul în vârstă de 25 de ani a revenit de la 0-2 la seturi și s-a impus după 4 ore și 42 de minute cu scorul de 6-7 (4/7), 3-6, 7-6 (7/2), 7-5, 6-4.
După ce a făcut spectacol pe teren, numărul doi mondial a ieșit în evidență și după terminarea partidei pe rețelele de socializare. El a răspuns la o întrebare adresată de contul oficial al circuitului ATP pe Twitter.
Cum a catalogat Daniil Medvedev meciul maraton din sferturile de finală
Întrebarea era referitoare la cum li s-a părut fanilor acest meci dintre Medvedev și Auger-Aliassime, la care rusul a răspuns simplu „lung”. Intervenția sa a generat o adevărată emulație în rândul fanilor care au glumit pe seama perioadei foarte mare de timp pe care s-a întins această partidă.
Unul dintre aceștia chiar l-a trimis la culcare pe sportivul rus, subliniind faptul că meciul său din sferturi s-a terminat după miezul nopții în Australia și timpul până la partida din semifinale este foarte scurt.
Cunoscut ca un adevărat personaj în circuitul ATP, Daniil Medvedev a stârnit noi reacții potrivnice din partea publicului australian la interviul de după meciul cu Auger-Aliassime.
Numărul doi ATP și-a continuat duelul de la distanță cu publicul de la Melbourne
Rusul a făcut referire la Novak Djokovic când a explicat cum a gândit această partidă în timp ce era pe teren, iar marea parte a spectatorilor prezenți în arenă a început să huiduie, cunoscut fiind faptul că liderul mondial a devenit inamicul public numărul 1 la Melbourne după evenimentele petrecute înaintea startului turneului.
Felix a jucat extraordinar. A fost peste mine, peste tot pe teren. Nu am știut cu adevărat ce să fac, așa că m-am gândit… Nu știu dacă oamenilor o să le placă asta, dar m-am gândit ‘ce ar face Novak?’
Și ce mi-a venit în minte, pentru că e un campion grozav, ca Rafa sau Roger, care au câștigat multe meciuri de acest tip. M-am gândit ‘ok, o să îl fac să muncească.
Dacă vrea să câștige, trebuie să lupte până la ultimul punct. Chiar dacă e 5-0, 40-0 pentru el, o să încerc să îl obosesc pentru următorul meci’. Am luptat până la ultimul punct și a funcționat”, a spus Medvedev la interviul de după meci.
Aceste declarații ale rusului pot fi interpretare și ca o poliță plătită fanilor australieni. Aceștia l-au huiduit și i-au fost foarte ostili lui Medvedev în partida pe care acesta a câștigat-o în turul 3 contra favoritului local Nick Kyrgios.
După descalificarea lui Novak Djokovic, Daniil Medvedev a devenit principalul favorit al turneului de la Australian Open. El va juca în semifinale contra grecului Stefanos Tsitsipas. În cealaltă semifinală se vor întâlni Rafael Nadal și Matteo Berrettini.