Antrenorul roş-albaştrilor a fost neplăcut surprins de înfrângerea echipei sale în faţa celor de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, mai ales în condiţiile în care liderul a condus cu 2-0!
Dubla lui Chipirliu părea că va aduce un nou succes trupei din Ghencea însă gazdele au avut forţa să întoarcă rezultatul. În 40 de minute, Stoian, Dragu, Dodoi şi Dulca au făcut 4-2 pentru olteni, tabela fiind închisă de reuşita lui Atanas Trică. A fost doar al doilea eşec al Stelei în campionat după cel în faţa celor de la Csikszereda. Dar Opriţa nu a putut trece cu vederea felul în care fotbaliştii săi au cedat iniţiativa.
„Trebuie să accept realitatea, asta e. Am pierdut un joc pe care l-am avut în mână. Când nu respecți fotbalul, pățești ce am pățit noi. Sper să conștientizeze ce au făcut astăzi, și-au bătut joc de munca altora. Alții și-au făcut treaba. La 2-0, au început să meargă pe teren, li s-a urcat la cap. Le-am spus și la pauză să intre serios, că Pandurii va veni cu moral și încredere.
Le-am făcut niște cadouri pe care le poți face doar când nu ești concentrat. O să analizăm, fiecare a greșit. Eu am încercat la pauză să-i atenționez, le-am spus că nu-i meciul terminat. Trebuie să te miști. Ei, după 2-0, n-au mai făcut-o și s-au trezit prea târziu, când erau deja amețiți”, a declarat tehnicianul roş-albaştrilor la finalul întâlnirii.
Gorjenii s-au impus la capătul unui meci foarte spectaculos, sursă foto: Captură Digi Sport
Opriţa nu a vrut să pună înfrângerea pe seama absenţelor cu care s-a confruntat pentru această partidă. Totuşi, chiar şi după acest insucces, Steaua este tot pe prima poziţie în Liga 2. Are cu un punct peste urmăritoarea Unirea Dej.
„Avem trei fundași centrali accidentați, acolo avem probleme. De la 2-0, cu o echipă căreia puteai să-i dai mai multe goluri. Când facem greșelile pe care le-am făcut și când avem atitudinea pe care am avut-o, se întâmplă ce s-a întâmplat.
Suntem pe primul loc, dar sper să ne trezească acest joc, să nu mai fie această atitudine, această nepăsare. Trebuie să le fie rușine. Fiecare trebuie să-și dea seama unde a greșit. Nu vorbesc de renunțat la jucători. Acest meci era de câștigat, îi controlam, aveam 2-0. Ne-am pus noi probleme, asta s-a întâmplat”, a mai spus fostul fotbalist.
Celelalte rezultate ale zilei din Liga 2 au fost următoarele