Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a vorbit, pe larg, despre modul în care clubul giuleștean se implică, din punct de vedere financiar, în cadrul galeriei.
Zilele trecute, Gigi Corsicanu, fostul lider al galeriei Rapidului, l-a contrazis în mod vehement pe Dan Șucu, după ce a spus că Rapid susține deplasările ultrașilor, dar și o parte dintre scenografiile acestora.
Dan Șucu susține că Rapid se implică în deplasările ultrașilor oferind bani direct firmei de transport care furnizează autocarele. Totodată, spune că formația alb-vișinie s-a implicat financiar doar pentru „una sau două” scenografii, în acest sezon.
„Nu am spus că am dat bani galeriei. Din punctul nostru de vedere, pentru deplasări suntem de acord să contribuim la costuri când suntem solicitați. Asta am spus. În ceea ce privește scenografiile, pentru una sau două am contribuit și noi cu ceva. Noi plătim autocarele direct la firma de transport, nu există o variantă prin care cineva să ia de acolo. În cele mai multe galerii, din ce am înțeles, primesc intrare gratuită.
La Rapid nu există bilete gratuite, ei își plătesc biletele. Nu e nicio problemă, chiar îmi face plăcere ca din acești bani să putem sprijini. Sunt unele persoane care nu pot să ajungă la Iași, la Craiova sau la Cluj. Prezența într-o galerie, a fi membru într-o galerie, nu este o chestiune de profesie, este o pasiune. Dacă transformăm pasiunea în profesie, avem o problemă”, a declarat Dan Șucu, la Digi Sport.