În timp ce fanii Rapidului așteaptă ca Dan Șucu să bage mâna în buzunar pentru transferuri, giuleștenii au mai primit o lovitură. Cealaltă entitate care pretinde că este continuatoarea echipei de fotbal a trimis o notificare care i-a șocat pe oficialii vișiniilor. Practic, clubul patronat de Șucu și Angelescu este acuzat de furt.
Fotbalul românesc este presărat cu „războaie fratricide” în care sunt prinse cluburile mari. Se întâmplă la Steaua, la Craiova și nici Rapid n-a fost scutit de un astfel de episod neplăcut. AFC Rapid, organizația condusă de Horia Manoliu, se pretinde a fi Rapidul original, continuatoarea grupării de fotbal, nu a societății falimentate de George Copos. Cele două entități se dulează în continuu în instanță, iar acum a intervenit o nouă pricină. Practic, clubul patronat acum de Dan Șucu și Victor Angelescu s-ar face vinovat de furt, conform celor de la AFC Rapid
Din informațiile care circulă în mediul public am luat la cunoștință că anumite trofee care fac parte din patrimoniul AFC RAPID se află în posesia dumneavoastră și aici ne referim la cupe și trofee începând din anul 1923 până în anul 2006 luna August .
Aceste cupe/trofee enumerate mai jos și nu numai acestea au dispărut de la Baza ProRapid unde se aflau în custodie, după pronunțarea falimentului SC FC RAPID SA .
Vă somăm ca în termen de 30 zile să ne predați aceste cupe care fac parte integrantă din patrimoniul AFC RAPID . Vă anunțam că în cazul în care nu vă conformați prezentei notificări vom sesiza organele de cercetare penală .
Analizați cu multă seriozitate această notificare și să-i dați curs urmând să ne comunicați data și ora când aceste trofee ne vor fi predate pe bază de proces verbal, sună comunicatul AFC
Pe lângă aceste lupte juridice, fanii așteaptă rezultate și transferuri importante, mai ales că este anul centenarului. Marius Șumudică a pus și el presiune pe actuala conducere. Răspunsul a venit de la Victor Angelescu.
Noi ne dorim să ne batem la titlu, pentru că suntem Rapid și un club de tradiție. Dar, în momentul de față, avem acest obiectiv. Vom vedea, când se va intra în play-off, care este diferența de puncte dintre noi și principalele contracandidate.
Dar, din punctul meu de vedere, titlul nu este un obiectiv realist. Nu că nu ni-l dorim, dar nu este un obiectiv realistic, pentru că suntem abia în al doilea an de Liga 1. În momentul de față, nu suntem capabili să emitem pretenții reale la titlu. În sezonul viitor, dorim să ne batem la titlu.
Când o să avem de anunțat un transfer, o să știți! Suntem în anumite negocieri cu mai mulți jucători”, a declarat Victor Angelescu, în exclusivitate, pentru Antena Sport