După CFR Cluj, nici cei de la Sepsi nu au scăpat de tirul noului acționar de la Rapid, Dan Șucu. Acesta este revoltat de implicarea financiară a statului maghiar la proaspăta câștigătoare a Cupei României.
Noul acționar din Giulești a ținut să amintească de mai multe ori că nu consideră normală implicarea statului și a politicului în sportul de performanță. De aceea, ceea ce se întîmplă la Sepsi, l-a înfuriat tare pe omul de afaceri.
E normal ca un stat vecin să investească peste 3 milioane de euro într-un club rival? Nu este o lovitură pentru competitoare? Reclamele de la OTP Bank sau ce mai au pe acolo sunt pe baze economice? Care este câștigul lor? Nu se întreabă nimeni? Este corect?
E mai rău și decât dacă te sprijină o Primărie. Acolo, să zicem, decide un edil că vrea să promoveze echipa din Pitești, ca să dau un exemplu. Foarte bine, deși de ce nu o promovează fanii din oraș, nu întreabă nimeni. Dar să vină banii contribuabililor dintr-un stat vecin ca să susțină o echipă de aici…Sunt sigur că motivarea lor este că se subvenționează sportul de masă. Dar dacă mergi și vezi câți bani se cheltuie pentru sportul de elită, păi aia e deturnare de fonduri. Vine Curtea de Conturi din Ungaria să verifice? Mă îndoiesc, este de părere Șucu
Mai există un aspect pe care Dan Șucu îl consideră negativ la fotbalul din ziua de azi
Un club poate obține mai multe fonduri prin vizibilitate mai mare, sporirea audienței. Dar asta este încurcată de decizia unor primării de a susține cluburi care nu au fani, nu au vizibilitate. Ne încurcă groaznic pe toți din fotbal, este de părere noul acționar din Giulești
Dan Șucu a prezentat obiectivele pe care le urmărește la Rapid, dar nu s-a abținut să nu trimită săgeți către campioana CFR Cluj.
Modelul de business de la CFR îl înțeleg foarte greu, aproape deloc. Din punct de vedere economic, nu e ceva de înțeles din această situație. Patronul de acolo nu îl cunosc, nu știu ce afaceri are. Eu sunt de mult timp în această lume, cred că dacă era un afacerist important, dacă avea afaceri așa proeminente, auzeam de el. Nu știu cine este, n-am auzit de el, a declarat noul acționar din Giulești