Dan Șucu, reacție în forță după demiterea lui Bergodi: „Nu mai puteam continua așa! Asta mă nemulțumește”

Cosmin Olteanu 16.04.2024, 19:51
Dan Șucu, reacție în forță după demiterea lui Bergodi: „Nu mai puteam continua așa! Asta mă nemulțumește”

Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a vorbit despre demiterea antrenorului Cristiano Bergodi.

Înfrângerea suferită de Rapid, luni, în fața celor de la Sepsi, 0-1, i-a fost fatală lui Cristiano Bergodi, care a fost demis. În acest moment, Rapid se află pe locul 5 în playoff, cu 28 de puncte, iar șansele de a mai cuceri titlul sunt aproape nule.

Dan Șucu, reacție în forță după demiterea lui Bergodi

Dan Șucu a vorbit, pe larg, despre ceea ce l-a nemulțumit la Cristiano Bergodi, dar și despre ce măsuri trebuie să ia la clubul pe care îl finanțează.

„Am un sentiment de părere de rău că m-am despărțit de domnul Bergodi.

Mi-ar fi plăcut să sărbătorim împreună o performanță la finalul campionatului. Chiar eram convins că așa va fi și în niciun caz nu mă așteptam să ne despărțim după doar câteva etape din play-off.

Din păcate, rezultatele au fost foarte proaste. Și știți cum e, pe noi toți ne țin în funcții rezultatele. Până la urmă, trebuie să avem ceva concret, pentru că de aceea investim.

Probabil că și domnul Bergodi a fost mai puțin inspirat la ultimele meciuri, mai ales în această perioadă a play-off-ului. Iar până la urmă, pe un tehnician îl țin la echipă, după cum spuneam, rezultatele.

Am analizat, am răsanalizat și am ajuns la concluzia că trebuie să facem o schimbare la echipă, pentru că nu mai puteam continua așa. Îi urez mult succes domnului Bergodi, îi mulțumesc pentru toată munca pe care a depus-o, foarte bună în multe momente aici, la Rapid, dar atunci când lucrurile nu mai merg, știți cum e, vine și capătul de drum.

În niciun caz prin despărțirea de domnul Bergodi nu am rezolvat problemele de la Rapid. Dacă vreți, este doar vârful aisbergului. Există lucruri importante la club care nu îmi plac, care nu funcționează cum trebuie și care nu merg la parametrii pe care îi dorim ca să facem cu adevărat performanță.

Și investițiile acestea pe care le facem, milioanele de euro pe care le băgăm trebuie până la urmă să fie urmate de ceva concret, să fie urmate de un drum înainte, cum s-ar spune…

Din păcate, lucrurile pe anumite paliere nu sunt în regulă și asta mă nemulțumește. Iar aici suntem de vină toți, începând de la mine până la acționari și, bineînțeles, până la antrenori sau jucători.

Trebuie să întărim instituția directorului sportiv, trebuie să întărim instituția managerială, trebuie să întărim și partea medicală. Fără să fiu specialist, am senzația că în ultimele etape am suferit din punct de vedere fizic și nu mi se pare normal.

Trebuie să facem o analiză serioasă, pentru că echipa a avut probleme din punct de vedere fizic. Nu trebuie să fii un expert, s-a văzut cu ochiul liber că nu am mai avut acea vână, ca să mă exprim în limbaj fotbalistic, în ultimele partide și parcă în multe momente băieții au înotat.

La prima vedere, pare că formația a avut și probleme fizice. Și e greu să ai rezultate dacă nu poți să alergi. Deci trebuie să întărim instituțiile clubului Rapid pe foarte multe paliere, pentru că ne dorim să facem un club cu adevărat profesionist, un club care să se bată pentru marea performanță… Adică să câștigăm campionatul! Și în mod sigur asta se va întâmpla începând din anul viitor.

Însă trebuie să ne asumăm cu toții responsabilități civile, începând de la mine. Eu nu pot să mă culc pe-o ureche, v-am spus, despărțirea de domnul Bergodi nu înseamnă că s-a rezolvat problema. Eu cred că sunt probleme de fond mai serioase la Rapid, care țin de multe aspecte organizatorice și aici mă voi concentra și eu împreună cu colegii mei.

Nu trebuie să ne fie jenă să recunoaștem când ceva nu merge. Din contră, trebuie să încercăm să reparăm lucrurile. Asta nu se poate face decât cu o analiză foarte, foarte corectă, în care să nu ne mințim. Vom încerca să întărim toate aceste instituții despre care v-am spus și vom încerca pe toate palierele să facem lucrurile cum trebuie.

E o întrebare foarte simplă: pe antrenor cine îl verifică? Da, cine îl monitorizează? Nu în sensul de a-l verifica, dar cine îl monitorizează? E clar, directorul sportiv.

Și pot să continui cu foarte multe exemple. V-am spus, concluzia este una singură: trebuie să ne întărim absolut în toată organigrama, în toate zonele, ca să facem un Rapid puternic, fiindcă nu putem să schimbăm la infinit numai antrenori”, a declarat Dan Șucu, pentru Fanatik.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622