Reacțiile ”post-Săpunaru” împart lumea în funcție de interesele proprii. De la unii te-ai aștepta să tragă spuna pe turta lor, de la alții însă, nu. Co-patronul Rapidului părea să fie din ultima categorie, dar nu e.
Nu mai are sens să despicăm în patru firul ”bravurilor” lui Săpunaru la Târgu Jiu, au trecut deja niște zeci de ore și deja totul se transferă din mentalul colectiv către Comisiile care vor analiza cazul. În așteptarea deciziei, se pot pune însă două întrebări.
Prima: dacă arbitrul nu trebuia cumva să dea niște sancțiuni disciplinare, știind că perioada sa de competență era încă în vigoare în acele momente, ea încetând abia după ce echipele închid în urma lor ușile propriilor vestiare, cu toată lumea aflată deja înăuntru. A doua: dacă imaginile difuzate și răsdifuzate în spațiul mediatic vor fi folosite ca probe. Probabil nu, în plin mileniu trei noi folosim drept probă doar raportul scris al observatorului. Și, eventual, vreun hrisov descoperit de arheologi, dacă el există…
Cu greu poți găsi în tot ghiveciul de păreri o opinie neutră, lucidă, despre cele întâmplate la Târgu Jiu. Fiecare își urmărește interesul. De pildă, atât managerul FCSB-ului, cât și președintele Farului, amendează comportamentul căpitanului rapidist.
Am zice că pe bună dreptate, dacă n-am observa că, dincolo de absolut toate aspectele clar condamnabile ale acțiunilor lui Cristi Săpunaru, cei doi au un interes (legat de clasament, firește) în suspendarea cât mai drastică a acestuia. Lucurile n-ar fi deranjante dacă MM sau Gică Popescu ar face aceste acuzații doar de la nivelul funcțiilor pe care le au la cluburile lor. Însă, vrând-nevrând, o fac și din ipostaza de analiști, de colaboratori permanenți ai unor stații tv, ipostaze care presupun că neutralitatea ar trebui să fie principala lor calitate. Dar, în contextul descris, n-are cum să mai fie.
Am așteptat cu interes părerea domnului Dan Șucu despre cele întâmplate sâmbătă seara în capitala Gorjului. Aflat de puțn timp în fenomen, în mod cert nenărăvit la obiceiurile fotbalistice ale pământului, în plus, un tip prin excelență lucid și, mai ales, civilizat, co-patronul Rapidului ne era dator cu un punct de vedere pe măsura însușirilor pe care i le-am descris mai sus. Însă, profund profesoral, cu un aer de învățat al Renașterii florentine, domnul Șucu ne-a trimis la ”substanță”. Adică ne-a invitat să pătrundem în profunzimea lucrurilor, și nu superficial, doar la suprafața lor.
În viziunea domnului Șucu, în acest caz ”substanța” înseamnă insuficiente de securitate de la vestiare. Fix ce îi convine dumnealui să însemne. Așadar, aceasta e adevărata profunzime, aceasta e adâncimea abisală spre care ar trebui să tindem cu toții. Nu ce-a făcut Săpunaru, ci insecuritatea. E exact teza pe care perora comunicatul Rapidului din noaptea de sâmbătă spre duminică. Adică tot o variantă subiectivă, convenabilă, interesată, chiar dacă formulată în termenii mult mai elevați ai limbajului unui om de afaceri de mare succes, în cuvintele unui senior veritabil, ale unei persoane căreia nu i se poate reproșa absolut nimic din ce-a făcut în viață. Nici această elegantă și didactică trimitere ”la substanță” nu i se poate reproșa, doar că ne așteptam la altceva. În primul rând, la ceva mai multă obiectivitate.