Rapid a câștigat meciul cu Dinamo, din deplasare, cu 2-1, dar la interviul de la final, Cristiano Bergodi a recunoscut că un rezultat de egalitate ar fi fost echitabil. Oaspeții s-au impus după golul reușit de Burmaz în minutul 90, atacantul sârb fiind cel care a adus victoria și etapa trecută.
Succesul a fost sărbătorit în Giulești de aproximativ 4000 de fani. Galeria nu s-a prezentat la această partidă, din cauza scandalului cu biletele cu rivalii din „Ștefan cel Mare”, iar suporterii au văzut partida pe ecranele propriului stadion.
Dan Șucu a comentat cele întâmplate între cele două cluburi, spunând că trebuie să se rezolve mult mai rapid astfel de situații, în viitor.
”Băieții aveau mare nevoie de fani, s-a simțit că nu au fost lângă noi, trebuie să găsim soluţii să nu mai fie astfel de situaţii”, a spus Dan Șucu, la ieșirea de pe Arena Națională.
Omul de bază al lui Daniel Șucu, Daniel Niculae, a comentat meciul Rapidului, spunând că elevii lui Bergodi au jucat foarte slab.
„Foarte greu, cum a fost și meciul contra Craiovei din etapa trecută. Nu am jucat bine deloc, însă cred că am avut două penalty-uri care trebuia să fie acordate. Dacă nu câștigăm, îmi pare rău să spun, dar cred că ar fi fost viciere de rezultat. Normal că am crezut până în ultimul minut. Burmaz e un jucător foarte bun, de aceea a ajuns la Rapid, însă am așteptări mult mai mari de la toți jucătorii, pentru că astăzi nu am arătat bine și puteam să pierdem puncte importante.
Dinamo nu traversează cea mai bună perioadă, dar astăzi au făcut o partidă bună și în unele momente ne-au fost net superiori. Am arătat puțin obosiți, un fotbal foarte sărac în această seară. Dar valoarea și-a spus cuvântul în această seară.
E clar că ne-am fi dorit ca suporterii să fie aici, dar am fost și suntem alături de ei, cum și ei sunt alături de noi. Acum, băieții merg în Giulești să le dedice această victorie. Au demonstrat din nou că sunt cei mai frumoși suporteri din România”, a declarat Daniel Niculae, la Arena Națională.