Răzvan Marin este apărat de Dan Petrescu, antrenorul revenit pe banca tehnică de la CFR Cluj. Cu toate că au existat voci care au criticat ieșirea nervoasă a mijlocașului care joacă la Cagliari, printre care și un oficial FRF, „Bursucul” este de părere că Mirel Rădoi ar trebui să-i ofere mai mut respect elevului său.
La Skopje, România a reușit să facă un egal, 0-0, cu Macedonia de Nor. Acest rezultat a fost considerat de mulți analiști un deznodământ corect, dat fiind faptul că elevii lui Mirel Rădoi nu au arătat un joc peste cel al adversarilor. De aceeași părere este și Dan Petrescu, antrenorul care a revenit la CFR Cluj după demiterea lui Marius Șumudică.
Pe lângă analiza meciului echipai naționale a României, din preliminariile CM 2022, Dan Petrescu a atins și un alt subiect sensibil. Tehnicianul consideră că Răzvan Marin este un jucător de valoarea, drept dovadă că evoluează și în Seria A, și că ar trebui să fie tratat cu mai mult respect. Cu alte cuvinte, „Bursucul” este de părere că Mirel Rădoi ar fi trebuit să apeleze mai mult la mijlocașul celor de la Cagliari.
Nu prea îmi place să îmi dau cu părerea, după aia zice lumea că l-am criticat sau lăudat pe antrenor sau pe echipă. Hai să spun şi eu ca toată lumea, că trebuie să fim mulţumiţi, că nu merităm mai mult. 0-0 a fost maximum ce am meritat noi aseară.
Jucătorii şi antrenorul la cald vorbesc multe, dar Răzvan Marin e un jucător serios, joacă în Italia, trebuie respectat, sunt convins că regretă dacă a zis ceva greşit. E un jucător foarte serios.
Normal, la fiecare meci ai şansa, acum să vedem dacă putem. Şansa există, pare că nemţii s-au trezit aşa, nu mai sunt în letargia care erau la început şi au început să joace serios, dar nu avem ce pierde cu Germania. La celelate avem ce pierde, trebuie să batem.
Meciul trecut l-am pierdut cu 1-0, e posibil orice, ei sunt favoriţi. Germania e favorită clară, dar avem şi noi şansa noastră”, a spus Dan Petrescu, la conferinţa de presă dinaintea partidei CFR-ului cu FC Botoşani, de pe 11 septembrie.
Germania – 15p (golaveraj 17:2)
Armenia – 11p (golaveraj 7:9)
România – 10p (golaveraj 9:6)
Macedonia de Nord – 9p (golaveraj 11:6)
Islanda – 4p (golaveraj 6:14)
Liechtenstein – 0p (golaveraj 2:15)
Germania – România, 8 octombrie, de la ora 21:45
România – Armenia, 11 octombrie, de la ora 21:45
România – Islanda, 11 noiembrie, de la ora 21:45
Liechtenstein – România, 14 noiembrie, de la ora 19:00