Dan Petrescu, favorit să preia o echipă de top din campionatul Rusiei! În urmă cu 5 ani se luptau cu Bayern și Atletico în Liga Campionilor

Gabriel-Alexandru Ioniță 03.08.2021, 13:18
Dan Petrescu, favorit să preia o echipă de top din campionatul Rusiei! În urmă cu 5 ani se luptau cu Bayern și Atletico în Liga Campionilor

Dan Petrescu este din ce în ce mai aproape de revenirea în antrenorat la mai bine de cinci luni după despărțirea de Kayserispor. Antrenorul în vârstă de 53 de ani este cel mai titrat antrenor din fotbalul inter în ultimii 15 ani. El a câștigat patru titluri de antrenor în Liga 1, unul cu Unirea Urziceni și trei cu CFR Cluj. De asemenea, „Bursucul” a reușit performanțe notabile și în cupele europene cu cele două cluburi.

Cu echipa din Bărăgan a reușit să obțină 8 puncte în grupele Champions League în sezonul 2009-2010, record pentru o echipă românească la acea vreme. De asemenea, a calificat-o pe CFR de două ori consecutiv în grupele Europa League. Iar o dată chiar a depășit această fază, pierzând ulterior greu în fața celor de la FC Sevilla, echipa care a cucerit ulterior trofeul.

Petrescu a avut performanțe notabile la Kuban și Dinamo Moscova

De asemenea, Dan Petrescu a fost destul de apreciat și în perioada petrecută în Rusia. El a antrenat Kuban Krasnodar în două perioade, decembrie 2009-august 2012 și iunie-octombrie 2016. Prima perioadă la clubul din Krasnodar a fost foarte bună. Atunci, Petrescu a reușit să promoveze echipa în prima ligă. Ulterior, el a mers la Dinamo Moscova, unde de asemenea a fost destul de apreciat.

Astfel, fostul fundaș dreapta se bucură de o cotă foarte bună în fotbalul rus. Iar asta s-ar putea să îl ajute foarte mult în perioada următoare. Petrescu este hotărât să revină pe banca tehnică și și-a mandatat impresarul să îi găsească o nouă echipă. Recent, el a refuzat câteva oferte din zona Golfului, întrucât vrea să se întoarcă în Rusia. Și se pare că i s-a ivit o oportunitate în aceste zile.

Dan Petrescu s-ar putea întoarce în Rusia

Rostov și-a demis antrenorul, iar potrivit Sports.ru Dan Petrescu se află pe lista conducătorilor clubului. Sursa citată anunță că pe lângă Petrescu, câștigătoarea Cupei Rusiei din 2014 mai are alte două variante, respectiv Murad Musaev și Sanimir Stoilov.

Nu au fost negocieri până în acest moment, dar aceşti antrenori sunt pregătiţi să vină. Vor fi purtate discuţii cu ei”, a notat sursa citată.

În prezent, Rostov se află doar pe locul 12 în Rusia. Până nu de mult însă, echipa la care Dinamo l-a vândut pe Miha Mevlja în 2016 pentru 700.000 de euro era o forță în Rusia. În 2016, Rostov chiar a jucat în grupele UEFA Champions League și s-a prezentat mai mult decât onorabil. Rușii au terminat pe locul 3 o grupă din care au mai făcut parte Bayern Munchen, Atletico Madrid și PSV Eindhoven. Rostov a acumulat 5 puncte și s-a calificat în fazele eliminatorii ale Europa League în acel sezon.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622