Alexandru Chipciu este unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din Liga 1. Totuși, prestanțele acestuia de pe teren nu s-au ridicat la sumele pe care le primește, astfel că ardelenii încearcă să scape de fotbalistul trecut pe la FCSB. Universitate Craiova ar putea profita de această situație și să-l aducă pe Chipciu în Bănie.
Fotbalistul trecut pe la FCSB a bifat 22 de partide în acest sezon. El a jucat atât în Liga 1, cât și în preliminariile competițiilor europene, Cupa României sau Supercupa României pierdută chiar în fața craiovenilor. Cifrele sale sunt departe de vremea care-i atrăgea un transfer la Anderlecht: doar 3 goluri, nicio pasă de gol.
În acest context, precum și cu 30.000 de euro pe lună, CFR caută soluții pentru a-l transfera pe acesta. Conform Eurosport, pe numele lui Chipciu ar fi existat deja două oferte, una din Cipru și una din Cehia, dar niciuna pe placul fotbalistului.
Astfel, conform aceleiași surse, oltenii le-ar fi propus ardelenilor să plătească jumătate din salariu jucătorului, pe când cealaltă jumătate ar urma să fie plătită de olteni. Fotbalistul debutat la seniori de FC Brașov s-ar reuni cu Laurențiu Reghecampf, antrenor cu care a mai lucrat la FCSB în perioadele 2012-2014 și 2015-2016.
Zilele trecute, s-a scris în presă de dorința lui Mihai Rotaru de a face o echipă puternică la Craiova. Inițial, Adrian Rus a fost primul jucător și „internațional” pe lista patronului din Bănie. Mai apoi, la câteva zile, s-a scris și de Andrei Rațiu, fundașul celor de la Huesca și „tricolor” cu acte-n regulă.
Acum, după ce s-a zvonit că i-ar dori pe cei doi jucători, Rotaru se pare că și-a îndreptat atenția către un alt fotbalist care a îmbrăcat tricoul naționalei, dar, de această dată, cu o experiență mai vastă decât primii doi enumerați.
Adrian Rus are 25 de ani, evoluează la Fehervar, în prima ligă din Ungaria, din 2019. De asemenea, el are și 10 meciuri la echipa de seniori a României și alte 7 la naționala under-21. Andrei Rațiu are 5 meciuri la naționala de seniori, a debutat în 2021, fiind om de bază și la naționala olimpică din Tokyo.
Nu în ultimul rând, Alexandru Chipciu a debutat în 2011 pentru România, după câteva meciuri jucate și la under-17 și under-19. A strâns 46 de selecții sub „tricolor”, timp în care a participat cu prima reprezentativă la Campionatul European din Franța 2016, atunci când naționala termina pe ultimul loc grupa din care mai făcea parte Franța, echipa gazdă, Elveția și Albania.