Dan Petrescu s-a comportat la interviul dat după meciul cu Rapid ca după un eșec. A dat vina pe toată lumea, a spus că nu a înțeles nimic din meci și a anunțat schimbări masive la echipă.
CFR Cluj a câștigat cu Rapid, 2-1, iar liderul se distanțează de rivala FCSB. Echipa lui Mihai Iosif a dominat copios a doua repriză și a dat lovitura prin Junior Morais. Totuși, Deac a adus cele trei puncte, printr-un gol târziu.
Imediat după partidă, Dan Petrescu a pus tunurile pe toată lumea. Nici el nu a scăpat. Antrenorul și-a făcut autocritica.
„Nu vedeți fața mea? Eu sunt de vină, că sunt antrenor. Nu am știut ce să fac la pauză și s-a văzut. Rămâne doar rezultatul, restul dezastru toți. Am fost penibili. Asta e cuvântul, penibili.
De aia sunt antrenor, să găsesc soluții, poate să mai fac cinci, șase schimbări. Nu am înțeles nimic. Sunt șocat. E cea mai slabă repriză acasă, de când sunt la CFR Cluj.
Niciun jucător de pe teren… poate doar Graovac s-a salvat. OK, Ciprian, că a dat gol.
Dacă jucăm așa, nu avem nicio șansă. Ce Europa, ce campionat? Nu am transmis nimic, după meci nu vorbesc niciodată.
Eu nu sunt de vină acum. Trebuie să mă calmez. Nu mai putem să ne apărăm, trebuie să jucăm fotbal.
A fost o zi proastă din partea tuturor. Cred că e numai vina mea, că nu am știut ce să fac la pauză. Sunt foarte supărat și îngândurat.
Vor fi schimbări, voi face schimbări. Ce reacție să aștept? Voi găsi jucători care vor să joace. În repriza a doua nu a jucat nimeni”, a declarat Dan Petrescu după meci.
CFR CLUJ: Hindrich – Susic, Graovac, Burcă, Camora – Deac, Boateng, Roger – Omrani, Debeljuh, Petrila
REZERVE: Sava, Fl. Ștefan, Yuri, Bordeianu, Chipciu, Neguț, Păun, Sacko, Buș
ANTRENOR: Dan Petrescu
RAPID: Moldovan – Săpunaru, Dandea, Dr. Grigore – Onea, Moise, Kait, Ilie, Jr. Morais – Stahl, Vojtus
REZERVE: Drăghia, Belu, Goge, Pănoiu, Al. Ioniță II, Acuna, Bălan, Marzouk, Bălan, Sefer
ANTRENOR: Mihai Iosif
Stadion: CFR Dr. Constantin Rădulescu (Cluj-Napoca)
Arbitri: Marian Barbu (Făgăraş), Daniel Mitruţi (Craiova), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ)