Dan Petrescu, dezlănțuit la adresa jucătorilor săi. “Sunteți penibili!” Cu toții au tăcut când antrenorul a început să țipe

Moldoveanu Camelia 03.05.2022, 11:22
Dan Petrescu, dezlănțuit la adresa jucătorilor săi. “Sunteți penibili!” Cu toții au tăcut când antrenorul a început să țipe

Dan Petrescu și-a ieșit din minți în timpul meciului cu Farul Constanța. CFR Cluj a câștigat cu 1-0 în fața „marinarilor”, însă elevii lui Gică Hagi au dominat vizibil prima repriză. „Bursucul” i-a făcut pe toți să tacă la pauză, iar la final și-a asumat întreaga responsabilitate.

Reacție furtunoasă în vestiarul celor de la CFR Cluj. Dan Petrescu a răbufnit

CFR Cluj a pregătit întreaga săptămână un sistem 3-4-3 pentru meciul contra Farul Constanța, însă Dan Petrescu s-a răzgândit în ultimul moment. Mai exact, la scurtul antrenament de dinaintea meciului, „Bursucul” i-a anunțat pe fotbaliști că urmează să joace în 4-3-3.

Acestă schimbare i-a costat pe ardeleni, fiind dominați vizibil în prima repriză. Cu toate că la finalul partidei Dan Petrescu și-a asumat întreaga vină și a mărturisit schimbarea sistemului de joc în ultimul moment, tehnicianul a avut o răbufnire în vestiar, la pauză.

Sunteți penibili! Nu-mi vine să cred că puteți să jucați așa! V-aș scoate pe toți!”, ar fi spus Dan Petrescu potrivit GSP.

Ulterior, Dan Petrescu a revenit la sistemul 3-4-3 și mutările făcute au adus victoria. Fotbaliștii au plecat de la stadion la 1:00, iar a doua zi au fost chemați, în mod neașteptat, la antrenamente. „Bursucul” i-a trimis la refacere pe cei care au jucat cu Farul, iar restul jucătorilor au avut un program de antrenament normal.

Băieții sunt obosiți. Nu doar fizic, dar mai ales psihic, parcă sunt blocați. Și nu știu ce să mai facă să depășească această stare”, a mai spus Dan Petrescu, potrivit aceleiași surse.

Se pare că la CFR Cluj tensiunea a ajuns la cote înalte. Ardelenii au mari emoții în lupta către titlu, FCSB fiind „în coasta lor”.

Discurs diferit în fața presei

În fața presei, antrenorul a avut alt discurs. Acesta a declarat că, în cazul unui eșec, el ar fi trebuit tras la răspundere. Asta pentru că a decis să schimbe tactica pe care și-o propusese, chiar înainte de meciul cu Farul lui Hagi.

Toți cei care au intrat după pauză au făcut diferența. Am pregătit meciul cu trei fundași, iar în ultima clipă m-am schimbat. La pauză le-am spus că nu e vina lor pentru cum au jucat, a fost vina mea, am recunoscut. E bine că am câștigat. Dacă am fi pierdut, eu eram principalul vinovat. Dar asta este situația, uneori sunt partide care sunt pierdute din cauza deciziilor antrenorului. Este riscul meseriei

Trebuia să încep meciul cu echipa pe care am avut-o în repriza a doua. Mâine avem antrenament!”, a spus Dan Petrescu, după victoria cu Farul Constanța.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622