Dan Petrescu, atac subtil la Marius Șumudică după eliminarea CFR: „Mă luați la mișto dacă ziceam asta”

Gabriel-Alexandru Ioniță 11.08.2021, 23:48
Dan Petrescu, atac subtil la Marius Șumudică după eliminarea CFR: „Mă luați la mișto dacă ziceam asta”

Dan Petrescu a oferit primele declarații despre CFR Cluj la 9 luni după despărțirea de clubul din Gruia. Antrenorul în vârstă de 53 de ani a vorbit după eliminarea fostei sale echipe din turul 3 preliminar al UEFA Champions League. CFR a pierdut în deplasare cu Young Boys Berna cu scorul de 3-1, după ce la Cluj terminase la egalitate, scor 1-1.

În discursul lui Dan Petrescu s-a putut sesiza o urmă de ironie la adresa actualului antrenor al echipei clujene, Marius Șumudică. El a început prin a spune că nu ar fi corect din partea lui să analizeze prestația unui coleg de breaslă. Ulterior însă, a analizat declarațiile făcute de Șumudică la conferința de presă de după meci. Antrenorul campioanei României a lăudat lotul celor de la Young Boys și a spus că diferența dintre cele două echipe.

Dan Petrescu: „Dacă spuneam eu asta, mă luați la mișto”

Dan Petrescu a ținut să reamintească faptul că el a fost criticat în nenumărate rânduri pe vremea când antrena CFR-ul pentru obișnuința sa de a-și lăuda adversarii înaintea meciurilor. De asemenea, cel poreclit „Bursucul” a ținut să sublinieze că, în ciuda celor spuse de Marius Șumudică, Young Boys Berna este o echipă inferioară echipelor cu care echipa din Gruia a obținut rezultate foarte bune în timpul mandatului său acolo.

Eu sunt antrenor, nu ar fi corect să vorbesc despre alt antrenor. Antrenorul e antrenor, jucătorul e jucător, gazetarul e gazetar, analistul e analist. Sunt multe lucruri care nu-mi convin. Dar ar fi bine să le țin pentru mine.

Dacă spuneam eu că Young Boys are un lot fantastic, eram luat la mișto. Când eu ziceam ce bună e Astana, Slavia, Young Boys, eram luat la mișto. În meci nu s-a văzut niciodată diferența dintre CFR și Sevilla, Lazio sau Dinamo Zagreb. Nu cred că Young Boys e mai bună decât Lazio, Rennes, Dinamo Zagreb sau Celtic.

Toată lumea zice că a fost diferența prea mare. Dar ăștia au fost mai buni decât echipele pe care le-am enumerat mai devreme? Nu cred! Acum se spune că CFR este o echipă ofensivă, iar înainte se spunea că jucăm lungă și pe a doua. Vă rog frumos să vă uitați la rezultate, atât vreau să zic. Puteți analiza, eu nu pot spune ce cred despre CFR”, a spus Dan Petrescu la Digi Sport.

Declarațiile făcute de Dan Petrescu vin poate și ca o replică la mai multe declarații făcute de Șumudică în ultima vreme. De când a preluat CFR-ul, acesta a lăsat să se înțeleagă în mai multe rânduri că nu a apreciat stilul de joc abordat de Petrescu la Cluj. Și că el încearcă altceva, un fotbal mai spectaculos, mai de calitate.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622