Deși lui Dan Petrescu i s-au adus toți jucătorii pe care i-a solicitat, jucători de cele mai multe ori cu CV-uri impresionante pentru care s-au făcut eforturi financiare consistente, antrenorul CFR-ului nu a mai reușit mari rezultate în ultima perioadă în cupele europene. Ba chiar din contră. Campioana României a fost eliminată în turul 1 preliminar din UEFA Champions League de către Pyunik Erevan, iar în grupa de Conference League a reușit doar un egal cu Ballkani din Kosovo. Rezultate cel puțin mediocre, poate chiar rușinoase.
Cu toate acestea, Dan Petrescu este extrem de supărat din cauza zvonurilor legate de o eventuală demitere a sa de la CFR Cluj. Zvonuri ce au pornit după ce fanii echipei din Gruia au cerut acest lucru la ultimele meciuri. „Bursucul” susține că această tensiune din jurul său este una nefondată și este de părere că a scos maxim din acest sezon al cupelor europene. Chiar dacă a fost eliminat de campioana Armeniei.
El a ținut să aducă aminte că el a câștigat de fiecare dată titlul cu CFR Cluj și că a calificat mereu echipa în grupele competițiilor europene. De asemenea, a lansat câteva săgeți către conducere și fani, cărora le-a transmis că este dispus să plece din Gruia dacă „s-au plictisit” de rezultate bune.
„Eu nu înţeleg de unde vine această presiune, nu înţeleg de niciun fel. În primul meu an aici, am câştigat campionatul şi am plecat, da. Am revenit, am luat iar campionatul, am dus echipa în grupele Europa League, am ajuns până în primăvară.
Anul următor, am câştigat iar campionatul, iar ne-am dus până în grupele Europa League. Nici atunci nu era lumea mulţumită. După șase luni, iar au fost probleme. Iar m-au întors, iar m-au chemat, iar am luat campionatul, iar am ajuns în grupe.
Băi, băieţi, dacă s-a plictisit lumea să ia campionate şi să meargă în grupele europene, nicio problemă, plec. Mai mult decât să iau campionatul şi să merg în grupele europene nu pot să fac. Poate vine altul şi ia Champions League. Ia campionatul, ajunge în grupele Champions League”, a spus Dan Petrescu la conferința de presă premergătoare meciului cu FC Argeș din etapa cu numărul 11 din Superligă.