Dan Petrescu a fost un car de nervi la pauza meciului cu Gaz Metan Mediaș. Conduși de oaspeți cu 1-0, clujenii au reușit să întoarcă rezultatul în ultimele 45 de minute. Nu fără scandal, însă.
Dan Petrescu a dominat fondul sonor al vestiarului în pauza dintre reprize. Andrei Burcă a spus că nu poate reproduce ce le-a spus Dan Petrescu în vestiar, la pauză.
Andrei Burcă își felicită antrenorul pentru discursul avut la pauză, chiar dacă vorbele nu pot fi reproduse.
„Nu vreau să reproduc ce s-a întâmplat la pauză, important e că a ştiut ce să ne zică pentru că am intrat altfel în repriza a doua. S-a văzut, am marcat la prima acţiune, după aia imediat am încercat să dăm golul victoriei şi am reuşit”, a spus şi Andrei Burcă, la finalul meciului.
Petrila a marcat golul egalizator şi a anunţat că-şi propune să evolueze sub comanda lui Dan Petrescu.
„Cred că pot şi mai mult de atât, sper să încep să dau şi câte două pe meci dacă se poate, dar momentan e bine şi aşa. În campionat suntem bine, din păcate în Conference League mai avem puţin de muncit. Sunt tânăr nu am nevoie de timp liber, merg acolo să dau totul”, a spus Claudiu Petrila.
Dan Petrescu s-a arătat, încă o dată, de condițiile pe care le întâmpină echipa sa. Jocurile din trei în trei zile, accidentările și evoluțiile bune ale adversarilor îl deranjează pe tehnicianul campioanei.
„Am pregătit meciul altfel. Știam că va fi foarte greu, că se apără foarte bine și că joacă excelent pe contraatac și în fazele fixe. Le-am spus jucătorilor că e important ca în prima repriză să nu luăm gol, să marcăm noi dacă putem. Nici n-am marcat, nici n-am atacat, nici nu ne-am aparat, așa nu ai cum să câștigi.
Și în cupele europene ne-am revenit în repriza a doua. Suntem obosiți, avem multe meciuri și ne revenim în repriza a doua. Asta mă pune pe gânduri. În pauza competițională trebuie să punem la punct unele lucruri, mai puține zile libere.
Sunt mulți jucători care vin după accidentări, precum toți atacanții, care trebuie să prindă meciuri în picioare și să joace altfel, astăzi nu au făcut un meci excelent. Păun ne-a ajutat foarte mult, Dacă nu intra Păun cu atitudinea asta, era foarte greu să întoarcem jocul. În prima repriză, eu și echipa am arătat foarte rău”, a spus Petrescu
CFR Cluj a învins-o pe Gaz Metan cu 2-1. Clujenii au fost conduși la pauză după golul înscris de Yuri. Elevii lui Dan Petrescu au revenit, însă, după pauză.
CFR Cluj: Bălgrădean – Manea, Bouhenna, Burcă, Camora – Culio (Alibec ’69), Bordeianu, Deac (Boateng ’85) – Chipciu (Păun ’46), Debeljuh (Omrani ’46), Petrila (Gîdea ’90). Antrenor: Dan Petrescu
Gaz Metan: Vâlceanu – Trif, Horj, Yuri, Moura – Francisco Junior (Filip ’77), Alceus (Sarr ’77) – Chamed (Grădinaru ’70), Deaconu, Horşia (Iancu ’46) – Morar (Irobiso ’70). Antrenor: Ilie Poenaru