Dan Petrescu a pus „tunurile” pe Istvan Kovacs după CFR Cluj – FCSB 0-1: „N-ai voie să faci așa ceva!”
CFR Cluj a pierdut meciul direct cu FCSB, scor 0-1, în etapa cu numărul 5 din play-off.
Antrenorul de la CFR Cluj, Dan Petrescu (54 de ani), a fost foarte supărat după eșecul cu FCSB. Pentru vicecampioana României a fost primul succes obținut în Gruia după aproape 8 ani de zile.
Dan Petrescu l-a criticat vehement pe arbitrul Istvan Kovacs (37 de ani), care l-a eliminat pe fundașul Susic în prima repriză. Petrescu spune că centralul Istvan Kovacs a acordat prea ușor cartonașul roșu, având în vedere care a fost miza partidei.
Ce a spus Dan Petrescu după înfrângerea cu FCSB
Este prima înfrângere pe teren propriu, în campionat, după mult timp. Meciul a fost decis după o greșeală mare de arbitraj. N-ai voie să dai un asemenea cartonaș roșu la un derby! Apoi am avut o fază când Petrila a scăpat singur cu portarul, dar înainte s-a dat henț, și nu a fost. S-a văzut pe teren ce presiune s-a pus pe arbitru. Arbitrul a decis meciul astăzi!
N-am ce să le reproșez jucătorilor mei. Au jucat în 10 oameni, au încercat, am luat un autogol. Ăsta este fotbalul, mergem înainte. Mă gândeam că vor fi greșeli de arbitraj și chiar a fost o greșeală mare. Dacă era un egal azi nu se supăra nimeni.
Și Real Madrid a pierdut 4-0 cu Barcelona fără să tragă pe poartă. Acum suntem toți foarte supărați. E o criză care trebuia să vină la un moment dat, acum trebuie să trecem peste. Titlul se va decide în ultimul meci. A intrat și Craiova în lupta pentru titlu. Presiunea s-a văzut!
Mă așteptam la mai mult de la toți azi, dar n-am avut ce să le reproșez la final, am jucat în zece oameni. Nu sunt supărat pe Susic, nu a fost un fault de roșu, într-un asemenea meci. Au fost multe decizii care ne-au dezavantajat.”, a spus Dan Petrescu, după eșecul cu FCSB.
CFR Cluj – FCSB 0-1. Victorie uriașă pentru echipa lui Toni Petrea
Octavian Popescu a înscris unicul gol al meciului, în minutul 74, ajutat de o deviere a lui Daniel Graovac. Portarul Cristian Bălgrădean a fost păcălit de traiectoria balonului, iar FCSB a obținut trei puncte uriașe în Gruia.
CFR Cluj a jucat o repriză în inferioritate numerică. Fundașul Mateo Susic a fost eliminat direct în minutul 43, după un fault grosolan asupra lui Darius Olaru. Mijlocașul de la FCSB a fost transportat la spital la pauza meciului.
CFR Cluj a ajuns la două înfrângeri consecutive în play-off. În runda precedentă, CFR a cedat la limită pe terenul Universității Craiova, scor 2-3.
În runda următoare, CFR Cluj va înfrunta FC Voluntari, în deplasare. FCSB merge la Ovidiu, pentru un duel cu Farul Constanța.
CFR Cluj – FCSB 0-1. Clasament play-off
FCSB s-a apropiat la două puncte de rivala CFR Cluj după acest rezultat.
- CFR Cluj – 45 pct.
- FCSB – 43 pct.
- Universitatea Craiova – 39 pct.
- FC Voluntari – 30 pct.
- Farul Constanța – 28 pct.
- FC Argeș – 27 pct.