„Dăm salarii ca în primele ligi din Spania, Portugalia și Turcia”. Planul lui Rotaru pentru a transforma Universitatea Craiova într-o super forță

07 05. 2024, 21:00

Mihai Rotaru spune că Universitatea Craiova e capabilă să concureze cu cluburi mult mai puternice din punct de vedere financiar pentru fotbaliștii pe care și-i dorește.

Rotaru e fericit după ce a bătut-o, în sfârșit, pe FCSB. Anunță că urmează o perioadă de evaluări la Universitatea și că va face strategia de transferuri în baza părerilor lui Gâlcă.

„FCSB a venit să bată. Propietarul lor a avut aceleași gânduri, declarase că va juca cu noi cu juniorii, dar nu s-a întâmplat. Au jucat cu cea mai bună echipă a lor, au jucat Băluță, Popescu, Miculescu, Șut vrea la Euro, Olaru și el. Ne-a fost teamă de acest meci, au venit fără presiune și au făcut un meci bun. E treaba lui Gâlcă cum pregătește echipa, nu aduc eu jucători, ci staff-ul. Vor fi 3-4 jucători ce vor veni la echipă, e normal. Nu am luat o decizie, vom avea o discuție legată de plecări și veniri. Orice antrenor vrea să aibă toți jucătorii la începutul perioadei de pregătire”, a spus Rotaru la Digisport.

Milionarul e sigur că CS Universitatea are armele ei pentru a lupta cu echipe din campionate mai puternice, precum Spania, Portugalia sau Turcia, pentru fotbaliștii pe care și-i dorește.

„În România e mai greu, jucătorii buni preferă să aștepte, chiar dacă li se oferă salarii bune. Suntem patru echipe care oferim bani mulți. Oferim salarii la nivelul Turciei, nu la nivel de Galatasaray, de exemplu. Sau Portugalia, fără primele echipe, sau Spania, fără primele 7-8 echipe. La Cadiz au salarii de 7-8 000, în România sunt de 25 de mii. Voiam să îl aducem pe Cicâldău, lui Mitriță nu i-am dat un milion, dar nu a venit pe 150 000 de euro pe an”, a comentat Rotaru.

Craiova ar putea puncta și la plecări în această vară.

„Jucătorii vin și pleacă, dacă este o ofertă bună pentru jucător și club, vor pleca. Totul e o dinamică. Noi plecăm de la premiza că nu pleacă nimeni, dar trebuie să avem soluții, ca imediat să aducem înlocuitori. Ca număr 10, îi avem pe Houri și Mitriță, vine Roguljic, vedem cine pleacă. Trebuie să ai mereu o variantă de rezervă. Nu fac analize la cald, suntem în a treia zi de Paști. A fost un meci, a fost un spectacol, a fost o atmosferă frumoasă, au venit 18 000 de fani într-o seară de Paști”, a încheiat Rotaru.