Ovidiu Burcă, antrenorul principal de la Dinamo Bucureşti, oferă primele explicaţii, după ce Andrei Nicolescu a criticat jocul „câinilor” din ultimele două etape.
Administratorul special al formaţiei din Şoseaua Ştefan cel Mare, Andrei Nicolescu, a vorbit la negativ despre evoluţia alb-roşiilor din ultima etapă a Superligii, cu FCU Craiova, şi a subliniat că e nevoie de mai multă agresivitate în jocul echipei.
Întrebat, la conferinţa de presă premergătoare partidei de mâine seară, cu campioana en-titre, Farul Constanţa, cum comentează acuzaţiile lansate de Nicolescu, Burcă a reacţionat cu un zâmbet ironic pe faţă.
Trebuie mai multă răutate, dacă așa zice domnul Nicolescu (n.r. – râde)”, a replicat tehnicianul în vârstă de 43 de ani.
Burcă a continuat pe aceeaşi temă şi le-a transmis jurnaliştilor că agresivitatea în fotbal nu are, în opinia sa, un înţeles de contact fizic. Antrenorul lui Dinamo crede că e nevoie nu de mai mult angajament fizic din partea elevilor săi, ci de o mai rapidă tranziţie de la faza defensivă la cea ofensivă şi invers.
A fi agresiv nu înseamnă asta, cred eu, ci a avea un timp foarte scurt în care să treci dintr-o stare în alta, a fi agresiv pe tranziții, a avea mingea, a ataca spațiile cu și fără minge”, a mai completat Burcă.
Tehnicianul de 43 de ani a părut totuşi să-i dea dreptate lui Nicolescu în ceea ce privişte criticile acestuia cu privire la lipsa de inventitivitate a lui Ahmed Bani şi compania din ultimii 30 de metri. Burcă recunoaşte că Dinamo are încă dificultăţi în a se exprima pe faza ofensivă, dar s-a arătat totuşi optimist că problema se va rezolva în partidele viitoare.
Fotbalul nu înseamnă luptă fizică, ci creativitate, curaj. Ajungem destul de bine în zona 2 și ne lipsește agresivitatea pentru a ajunge la finalizare în zona 3”, a explicat Burcă.
Nemulţumit de modul în care s-a prezentat Dinamo la confruntarea de pe „Arena Naţională”, cu FCU Craiova, Andrei Nicolescu a luat pentru prima dată atitudine împotriva prestaţiei „câinilor” de pe parcursul acestui sezon. Şeful echipei din Ştefan cel Mare a acuzat mentalitatea de care au dat dovadă pe teren alb-roşiii şi a transmis că îşi doreşte o formaţie mult mai orientată înspre atac.
Noi, sportiv, sincer nu suntem foarte bine. Eu mă așteptam cumva să nu fim «căței». Am fost un pic «căței» la meciul ăsta cu Craiova”, a fost declaraţia lui Nicolescu care a aprins spiritele la Dinamo.