Clubul Juventus se confruntă cu probleme mari. Procuratura din Torino investighează grave infracțiuni care ar fi fost comise în urmă cu mai mulți ani.
Procuratura din Torino a demarat o anchetă de proporții la clubul din peninsulă. Autoritățile suspectează o operaţiune care ar fi avut drept scop ascunderea unor informații extrem de importante.
Reprezentanții clubului sunt acuzați de fals în comunicări corporative raportate pieței, ceea ce înseamnă infracțiuni,având în vedere că clubul din Italia este cotat la bursă.
Procurorul municipiului Torino, Anna Maria Loreto, a spus într-o declarație că faptele au fost comise în 2018, 2019, respectiv 2020.
Jurnaliștii din străinătate titrează că ”Bătrâna Doamnă” ar fi falsificat bilanțurile financiare, veniturile din exploatare și alte date similare pentru a nu destabiliza clubul înscris la Bursa Italiană din Milano.
De asemenea, se crede că torinezii au ascuns anumite pierderi economice, salarii cu alte valori și deduceri nejustificate de TVA în operațiuni cu diferiți impresari. În primăvara anului 2020, formația din Italia avea să transmită că își va remunera jucătorii doar pentru o lună, și nu pentru patru, așa cum ar fi fost normal, din cauza epidemiei de coronavirus.
Autoritățile italiene arată că decizia nu a fost o renunțare la plată, ci o amânare, pentru anii următori, convenită pe ascuns cu persoanele care activează în interiorul clubului. În acest sens, s-a decis ridicarea mai multor documente financiar-contabile care demonstrează că reprezentanții clubului din Piemont au comis infracțiuni grave.
Clubul riscă să retrogradeze în urma faptelor comise. Nu este pentru prima dată când gruparea din Torino se confruntă cu probleme de acest fel. În trecut, Juventus a fost trimisă în Serie B în cazul Calciopoli. S-a întâmplat în 2006, după ce poliția italiană a intrat în posesia unor discuții telefonice susținute între rețele de antrenori și arbitri.
Scandalul nu le-a picat deloc bine torinezilor, având în vedere că sunt la un pas de eliminarea din grupele Ligii Campionilor după umilința suferită în fața celor de la Maccabi Haifa, când au fost învinși cu 2-0.
Juventus ocupă locul 8 în clasament, cu 19 puncte acumulate după 11 meciuri disputate în Serie A, și riscă să fie eliminată din grupele Ligii Campionilor.