”Cum te înțelegi cu Gigi Becali?”. Teodora Stoica nu s-a ferit de cuvinte: ”Faci ce vrei cu viața ta”

Alex Matei 30.07.2023, 22:25

Teodora Stoica (28 de ani), fiica lui Mihai Stoica (58 de ani), managerul general al celor de la FCSB, a povestit recent calvarul prin care a trecut după ce a aflat că are cancer.

În urmă cu trei ani, Teodora a primit cruntul verdict, iar întreg universul tinerei părea a se dezintegra complet. A crezut chiar că va muri.

Teodora Stoica nu s-a ferit de cuvinte când a vorbit de Gigi Becali. Ce-i spunea milionarul

Fiica oficialului roș-albaștrilor a avut însă puterea să lupte cu boala necruțătoare, mai ales că a avut parte de sprijinul familiei, dar și de cel al lui Gigi Becali (65 de ani).

Teodora, care în prezent lucrează la departamentul media al vicecampioanei Ligii 1, a vorbit și despre relația pe care o are cu finanțatorul.

”E bună. Ți-am zis, m-a ajutat mult în momentele dificile. De exemplu, când mai mănânc lactate, mânănc doar de oaie și doar de la el, pentru că la el sunt cele mai bune, știe exact ce să facă.

Adică eu când am avut problema și mă duceam să iau brânză, el spunea ‘Păi da, cancerul se hrănește cu lactatele’. Până la urmă faci ce vrei cu viața ta, dar brânza și carnea de vacă sunt de evitat dacă ai așa ceva”, a spus Teodora Stoica, la Podcastul Acasă la Măruță.

Ce trebuie să facă fiica lui MM Stoica pentru 4.000 de euro pe lună: „Nu mă înjurați”. Unde a angajat-o Gigi Becali pe Teodora

Mai exact, de aproximativ 5 ani, Teodora Stoica se ocupă de partea de social media a echipei și este remunerată pe măsura serviciilor prestate. Iată ce trebuie să facă fiica lui Meme pentru 4.000 de euro pe lună.

Pentru Gigi Becali, Teodora Stoica lucrează încă din 2018. Patronul FCSB a angajat-o în urmă cu aproximativ 5 ani. Invitată la podcastul lui Cătălin Măruță, Teodora a dezvăluit ce face, mai exact, pentru milionarul din Pipera.

După cum spuneam, fiica lui MM Stoica este angajată la departamentul de marketing al FCSB. Teodora, împreună cu alte persoane, se ocupă de conturile de social media ale echipei. După cum mărturisește chiar ea, nu de puține ori a primit mesaje urâte de la fanii echipelor rivale.

”Eu și acum mă ocup de partea lor de social media. Să nu mă înjurați, vă rog! Oricum primesc foarte multe mesaje urâte. Nu prea știu oamenii că eu mă ocup de social media, am evitat să spun. Nu sunt singura care se ocupă”, a spus Teodora Stoica.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622