Vlăduța Lupău este de departe una dintre cele mai cunoscute artiste din țara noastră. La 32 de ani, artista din Șimleu Silvaniei și-a creat un nume în industria muzicală românească, iar reprezentanții mai media au luat-o la întrebări despre viață și carieră.
Îndrăgita artistă este căsătorită cu Adrian Rus, fotbalistul trecut pe la CFR Cluj. Cei doi au împreună un băiețel, pe Iair. Între cele două celebrități este o diferență importantă de vârstă, dar asta nu i-a împiedicat să-și întemeieze o familie.
Faimoasa cântăreață a spus, printre altele, cum se simte când lumea află că e mai bătrână decât soțul ei.
Nu m-a interesat nicio clipă faptul că era mai mic… Asta cu vârsta se ia în calcul când ești mai mic sau când diferența este într-adevăr mare.
Eram la facultate amândoi, deci nu mai conta. Iar dacă te uiți acum, toată lumea zice că eu îs mai mică… El e cărunt. L-am încărunțit, se plânge el!”, a declarat Vlăduța Lupău, conform publicației viva.ro.
Frumoasa artistă a spus care este secretul căsniciei ei cu Adrian Rus. Ea a subliniat că este o persoană foarte muncitoare, acesta fiind de altfel principalul motiv al disputelor lor.
Mulțumim Lui Dumnezeu, nu am avut momente critice și niciodată nu s-a pus această problemă. Într-adevăr, ca în orice familie, ne mai certăm și noi, dar la fel de repede ne împăcăm. Bine, ceartă e mult spus… Discuții, unele mai aprinse, altele mai domoale. Dar întotdeauna se ivesc de la faptul că eu muncesc prea mult, iar Adi vrea să aibă prea multă grijă de mine.”, a mai spus artista.
Vlăduța este conștientă de faptul că bărbații care practică sportul cu balonul rotund nu au o imagine atât de bună, dar ea spune că soțul ei este diferit.
Fotbaliștii nu au o imagine tocmai curată și ca fiind oameni de casă. Nu mi-am făcut multe griji, pentru că știam că, dacă o să fie să avem o relație serioasă, va trebui ca unul dintre noi să facă un compromis în ceea ce privește cariera. Și, de comun acord, când ne-am așezat la casa noastră, am decis ca el să facă pasul acesta. Iar Adi nu se încadrează în tiparul acela de fotbaliști, el este un familist adevărat. De aceea nu a stat pe gânduri nicio clipă când a renunțat la fotbal în favoarea familiei.”, a adăugat ea.