România nu a învins Islanda, pe teren propriu, și a picat pe locul 3 în grupa J. „Tricolorii” stau la mâna rezultatului dintre Macedonia de Nord și Islanda, din ultima etapă. Un singur scenariu ne mai poate duce la barajul pentru calificare pentru Cupa Mondială din Qatar 2022.
România va juca contra micuței echipe din Liechtenstein, ultimul loc din grupă, în meciul de duminică, 14 noiembrie. Macedonia de Nord primește acasă pe Islanda, naționala nordică, care nu mai are niciun obiectiv în ultima etapă. Există un singur scenariu realist care poate fi atins și care ne poate permite accederea la baraj, in extremis. Românii trebuie să obțină un rezultat mai bun decât nord-macedonenii, adică o victorie, pe când aceștia trebuie să nu bată pe islandezi.
În teorie, partida contra echipei situate între Austria și Elveția ar trebuie să fie o simplă formalitate, iar cele trei puncte ar trebui să fie obținute fără prea multă trudă, dar, totuși, fotbalul este surprinzător. Toate speranțele se leagă de partida Macedonia de Nord – Islanda și de prestația nordicilor. Aceștia trebuie să obțină cel puțin un punct la Skopje, în caz contrar, Macedonia de Nord va merge la baraj, iar România va rămâne acasă, după mai bine de 20 de ani fără prezență la Campionatul Mondial.
Vor fi 12 echipe la primul baraj, care va avea loc în 24 sau 25 martie 2022. Dintre cele 12 combatate, 10 reprezintă locurile secunde în grupele de calificări europene pentru Qatar, la care se adaugă încă 2 câștigătoare de grupe ale Ligii Naționilor care nu s-au calificat la Campionatul Mondial din Qatar sau nu sunt pe locul secund în grupă.
În grupe, pentru a fi stabilitate clasamentele finale, în caz de egalitate, se utilizează criteriul de departajare al golaverajului general.
Din cele 12 echipe de baraj, primele 6, pe baza punctajului, îl joacă pe primul, într-o singură manșă, pe teren propriu. Celălalte 4 echipe care vin de pe locul 2, plus cele 2 câștigătoare de Liga Națiunilor, joacă meciul în deplasare.
În ceea ce privește clasamentul locurilor secunde, se vor lua în calcul punctele obținute în grupă doar cu locurile 1-5, deci nu și punctele obținute cu ultimul loc din grupă, în cazul grupelor cu 6 combatante, precum grupa noastră (J).
Echipele care se vor impune în primul baraj, se califică în a doua etapă a barajului, cea finală. Ele se vor disputa într-o singură manșă, pe 28 sau 29 martie 2022. Acestea vor fi stabilitate în cadrul tragerilor la sorți din 26 noiembrie, în urma cărora vom avea atât meciurile pentru primul baraj, cât și potențialii adversari pentru barajul final.
Ultima etapă a calificărilor are programată câteva partide decisive în stabilirea primelor două locuri în grupă: Portugalia – Serbia, Spania – Suedia, Olanda – Norvegia sau Croația – Rusia.