Alex Cicâldău și Olimpiu Moruțan sunt pe val la Galatasaray. Turcii au reușit o victorie importantă, la debutul în grupele Europa League. Cim Bom a trecut de Lazio cu 1 la 0, iar mijlocașii români au avut o contribuție decisivă la acest rezultat.
Mai ales Moruțan a avut un meci foarte bun, chiar și presa italiană l-a lăudat. Fotbalistul adus de la FCSB putea chiar să și marcheze, dar a fost oprit de bara porții. Șutul său cu stângul a fost aproape să îl învingă pe portar, dar Moruțan mai așteaptă pentru al doilea său gol la Galata.
Olimpiu Moruțan le-a intrat imediat la inimă suporterilor din Istanbul. După ce Mihai Stoica a declarat că fotbalistul va avea probleme mari pentru că nu știe engleza, fanii s-au solidarizat. „O să învățăm noi româna” a fost mesajul suporterilor, care l-au adoptat deja pe mijlocaș.
Vezi această postare pe Instagram
Pentru a arăta că apreciază efortul lor, fostul jucător al Botoșaniului le-a făcut o mică surpriză. A învățat să spună ”Bună dimineața, familiei Galatasaray!”, în turcă. Profesor i-a fost chiar Alex Cicâldău, celălalt român din lot. Filmulețul a fost apoi postat pe conturile de socializare ale clubului și a stârnit multe reacții. Suporterii s-au amuzat de încercările fotbalistului, dar au apreciat încercarea lui.
Iubitorii Cim Bom se roagă să se întoarcă vremurile de glorie când Fatih Terim acvea în echipă mai mulți jucători români, în frunte cu Gheorghe Hagi. „Împăratul” a insistat pentru aducerea lui Moruțan și Cicâldău, iar fotbaliștii nu l-au dezamăgit. Mai ales la meciul cu Lazio, au arătat că au valoare să joace la nivel înalt.
Fotbalistul venit de la FCSB a pus o presiune constantă asupra întregii apărări a lui Lazio. Moruțan a fost periculos și în fața porții. A lovit bara transversală, apoi a contribuit la faza în care Strakosha a marcat în propria poartă. Jocul lui i-a adus nota de 6,5, printre cele mai mari ale serii.
Alex Cicâldău s-a remarcat, mai ales prin pozționarea sa și prin disponibilitatea de a se pune mereu în serviciul colegilor săi. Fostul oltean nu a ezitat nici el să caute golul, dar ori paradele lui Strakosha, ori câțiva centimetri i-au lipsit pentru a marca. Chiar și așa Fatih Terim are e ce să fie mulțumit de cei doi fotbaliști aduși în această vară.