Cum s-a răzbunat Farul pe CSU Craiova după ce oltenii au refuzat să amâne meciul. Dezvăluirea lui Marica
Duelul dintre Farul Constanța și CSU Craiova, din cadrul rundei cu numărul 7 a Superligii, a fost câștigat de către constănțeni. Tabela de marcaj arăta la finalul meciului 2-0, dar avantajului formației antrenate de Gheorghe Hagi (58 de ani) putea fi mult mai mare, având în vedere ocaziile ratate și maniera în care jocul s-a desfășurat.
Ciprian Marica (37 de ani), unul dintre acționarii de la Farul Constanța, a vorbit deschis în cadrul emisiunii PlaySport Review, cu Ioana Cosma, despre confruntarea contra grupării din Craiova și despre refuzul de amânare a partidei. Deși au fost puține zile de odihnă, fostul atacant al naționalei este încrezător și speră ca echipa de pe malul mării să obțină calificarea în grupele UEFA Conference League.
„Ne-a ambiționat faptul că au refuzat propunerea de amânare, nu ne-a deranjat că cei de la CSU nu au vrut să amâne meciul. Sperăm să facem față în ambele competiții, e asumată. Ne-am fi dorit să avem cât mai multe zile pentru odihnă, pentru că ar fi bine și pentru România să ne calificăm. Ar trebui să tragem toți cu dinții de șansa asta. Pe de altă parte ai nevoie de un lot numeros. Pot și jucătorii români să joace la trei-patru zile, precum o fac cei din afară. Gică știe ce are de fcut și să facem o partidă bună la Helsinki”, a spus Marica, la PlaySport Review.
Farul Constanța a câștigat prima manșă din play-off-ul Conference League, împotriva celor de la HJK Helsinki. Pe arena de la Ovidiu, echipa pregătită de Hagi a învins cu scorul de 2-1. Deși finlandezii au deschis scorul, constănțenii au revenit și au câștigat partida, grație reușitelor lui Rivladinho (28 de ani) și Mihai Popescu (30 de ani).
Returul este programat joi, 31 august, de la ora 19. Partida se va juca la Helsinki, iar Farul pornește ca mare favorită. Dacă va obține un rezultat pozitiv, marinarii vor accede în grupele competiției UEFA Conference League.