În cazul în care va pierde procesul în care este acuzată de dopaj, Simona Halep are posibilitatea să câștige în continuare sume impresionante. Deși s-au retras din circuitul WTA, Maria Sharapova și Steffi Graf câștigă mulți bani prin această metodă. Iată cum poate recupera Simona Halep banii pierduți după ce a fost suspendată.
În Statele Unite ale Americii, pickleball a devenit rapid un sport extrem de popular. Se pare că premiile oferite la astfel de turnee sunt foarte de mari. Echipa formată din Maria Sharapova și John McEnroe va concura împotriva lui Andre Agassi și Steffi Graf, soția acestuia, în Pickleball Slam 2. Echipa câștigătoare va câștiga nu mai puțin de un milion de dolari.
Pickleball îmbină elemente din tenisul de câmp, cel de masă și din badminton. Având în vedere că premiile sunt foarte mari în acest sport, Simona Halep ar putea lua în considerare să devină jucătoare de pickleball. Din tenis, românca a încasat în total 40,2 milioane de dolari. După izbucnirea scandalului de dopaj, campioana a pierdut sume considerabile.
Dacă nu va reuși să joace la US Open 2023, Halep poate opta pentru participarea la meciuri de pickleball. În România, acest sport nu este foarte cunoscut, însă din ce în ce mai mulți foști mari jucători de tenis participă la astfel de meciuri. După cum vă spuneam, premiile sunt fabuloase.
Pe 4 februarie 2024, Maria Sharapova va face echipă cu John McEnroe la Pickleball Slam 2. Cei doi vor concura împotriva cuplului Aggasi – Graf, la ”Seminole Hard Rock Hotel & Casino” din Hollywood. Partida va fi transmisă live de ESPN, iar echipa câștigătoare va pleca acasă cu un cec în valoare de 1 milion de dolari.
Marele tenismen român, Ion Țiriac, a declarat că pierderile financiare generate de procesul în care Simona Halep este acuzată de dopaj se ridică la circa 10 milioane de dolari, potrivit ProSport. În plus, după ce a fost suspendată provizoriu, românca a pierdut și câțiva dintre sponsorii importanți. Printre aceștia se numără Banca Transilvania și Automobile Bavaria Group, mai scrie sursa citată.
Campioana noastră speră să revină pe teren la US Open 2023. De menționat este faptul că organizatorii turneului au acceptat-o pe lista de înscrieri. Cu toate acestea, totul depinde de verdictul oficial, care urmează să fie anunțat în curând.