Cum l-a pus la punct Edi Iordănescu pe Gigi Becali. Scene incredibile între cei doi

Olteanu Ștefan 12.01.2022, 12:03

Ultima colaborare dintre Edi Iordănescu și Gigi Becali nu s-a terminat tocmai plăcut pentru cele două părți, iar la două luni distanță de la demisia antrenorului ies noi detalii la iveală. La pauza meciului FC Voluntari – FCSB 0-0, ultimul în calitate de antrenor la echipa roș-albastră pentru Edi Iordănescu, tehnicianul a fost contactat de Gigi Becali pentru a face o schimbare. Însă, reacția lui Iordănescu Jr. l-a scos din minți pe Becali.

Edi Iordănescu, la un pas să spargă telefonul. Cum a reacționat când Gigi Becali i-a cerut să îl schimbe pe Budescu

Partida FC Voluntari – FCSB 0-0, din runda cu numărul 15, a declanșat ruptura dintre Gigi Becali și Edi Iordănescu. La scurt timp după duelul jucat la începutul lunii noiembrie, finanțatorul FCSB a ieșit public și l-a criticat atât pe antrenor, cât și pe jucători.
Ulterior, scandalul a luat amploare și în decurs de doar câteva zile Edi Iordănescu a ales să plece de la FCSB fără a mai avea nicio pretenție financiară.

Se pare, însă, că furia lui Gigi Becali a fost declanșată chiar de un moment petrecut în timpul meciului menționat anterior.
La pauza duelului cu FC Voluntari, Gigi Becali și-a dorit să ia legătura cu Edi Iordănescu pentru a-i cere să îl schimbe pe Constantin Budescu. Pentru a reuși acest lucru, finanțatorul FCSB și-a trimis unul dintre oamenii de încredere în vestiar pentru a-i înmâna un telefon antrenorului. Însă, în acel moment, Edi Iordănescu și-a pierdut cumpătul.

Potrivit as.ro, tehnicianul a refuzat vehement să discute la telefon cu Gigi Becali și ar fi țipat către omul care a venit cu telefonul către el că „îl va sparge” dacă i-l dă. Becali a aflat de reacția lui Iordănescu Jr. și din această cauză a decis să intre în direct la TV și să critice dur jocul echipei și, mai ales, pe Constantin Budescu.

Eu nu am atacat pe nimeni. Eu am fost întrebat și mi-am spus pe față nemulțumirea. Am spus că am câștigat șapte meciuri de la Dumnezeu. Am spus că CFR joacă mai bine. Nemulțumirea a venit de la faptul că l-a schimbat pe Budescu în minutul 67. Eu îl schimbam la pauză”, declara Gigi Becali, după FC Voluntari – FCSB, la Digi Sport.

Gigi Becali a încercat să provoace un conflict între Edi Iordănescu și Constantin Budescu

De asemenea, tot după egalul cu FC Voluntari, Gigi Becali a declarat public că Edi Iordănescu „nici nu l-a vrut” la echipă pe Budescu.

Eu l-am vrut pe Budescu. Edi nici nu l-a vrut. Că a zis că o să aibă probleme, că nu știu ce. Eu îl știam, dar n-am crezut niciodată că poate să dea șapte exterioare.
Nu știu eu de sistem, dar nu stăm după Budescu. Pe mine mă interesează să joace echipa”, mai spunea Becali.

La câteva zile distanță, antrenorul s-a văzut nevoit să clarifice situația dintre el și mijlocaș.

Întrebați-l pe Budescu pe cine a sunat prima oară. Ce am făcut eu după ce m-a sunat și dacă nu la jumătate de oră l-a sunat patronul să-i propună să vină. Cred că patronul trebuia să fie mai clar în ce a spus. E adevărat. Am spus că dacă reușim să-l aducem, să ne înțelegem cu el, va trebui să luăm în calcul foarte serios să schimbăm sistemul de joc, pentru că este greu pentru Budescu să joace în sistemul ăsta. Însemna să aibă anumite responsabilități care n-au legătură cu profilul lui. Dar nu mai vreau să vorbesc despre ce a vorbit patronul”, declara Edi Iordănescu.

12 meciuri a rezistat Edi Iordănescu la FCSB în acest sezon. Opt victorii, două egaluri și două înfrângeri, acestea au fost rezultatele sale pe banca echipei.

Ofertele pentru Edi Iordănescu, simple fumigene? Fostul antrenor al FCSB rămâne o pistă viabilă pentru echipa națională.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622