Bogdan Stelea, fostul portar al naționalei României din „Generația de Aur”, a povestit, într-un interviu acordat recent, un episod memorabil cu Corneliu Vadim Tudor.
Fostul mare internațional român a dezvăluit, totodată, ce porecle a primit de-a lungul timpului.
Bogdan Stelea a depănat amintiri de la începuturile carierei și a povestit mai multe momente interesant care i-au marcat evoluția de-a lungul timpului. El a dezvăluit și ce porecle i-au fost puse în tinerețe.
Marile voci din fotbal au primit, de asemenea, porecle celebre. Iată câteva exemple: ”Nașu`” (Mircea Sandu) și ”Corleone” (Dumitru Dragomir), la ”Briliantul” (Adrian Mutu) și ”Prințul” (Adrian Cristea).
În ceea ce îl privește pe Bogdan Stelea, el a primit porecla ”Arnold”. Foarte multe persoane știu că fostului mare internațional român i se spune așa, însă puțină lume are idee despre cine l-a strigat în acest fel prima dată.
Mi se spune Arnold, dar nu-mi place. Am mare respect pentru el (nr. Arnold Schwarzenegger) ca fost sportiv și ca actor, dar nu mă identific cu el. Corneliu Vadim Tudor mi-a pus porecla. În `90, veneam după Campionatul Mondial, fusesem în Italia și acolo se purta foarte mult o tunsoare, stilul celor din Marina Americană, ras în lateral și `periuță` sus. Era la modă! M-am tuns așa și apoi o perioadă am stat tot timpul așa.
”Eram la Porto, jucam în cupele europene cu Dinamo, iar Corneliu Vadim Tudor a venit cu noi. A fost invitat. El mă știa dinainte, dar m-a văzut atunci tuns așa și mi-a zis: `Bă, zici că ești Arnold`.
Și de atunci, așa mi-a rămas. Fusese un film foarte ok la vremea respectivă, în care Arnold Schwarzenegger juca rolul unui rus și avea tunsoarea respectivă. De acolo mi-a zis.”, a povestit Bogdan Stelea, în cadrul podcast-ul lui Cătălin Bordea și Nelu Cortea, „Colegi de Cameră”.
Am mai avut porecle pe care nu le înțelegeam, dar le-am acceptat. de exemplu, în școala generală, îmi spuneau ”gâscanul”. Nu știu de ce, nici nu merg ca o gâscă. La Dinamo, îmi mai ziceau ”cascadorul”. La liceu, că mă cățăram peste tot, săream peste garduri.”, a adăugat Stelea.
Lili Sandu se numără printre femeile care au făcut parte din viața lui Bogdan Stelea. Prezentatoarea tv a rupt tăcerea după douăzeci de ani de la ruperea relației și a dat din casă lucruri pe care nimeni nu le-a știut până acum.
Eu, când l-am cunoscut pe Bogdan, eram cunoscută cât de cât în România. Trecusem de Școala Vedetelor, existam cu numele în industria muzicală de atunci. Pe mine m-a atras el ca bărbat, punct. Nu m-am gândit niciodată că relația mea cu Bogdan îmi va aduce notorietate. Nu de asta l-am ales.
Bogdan a fost prima mea iubire. Și a fost o iubire atât de intensă și atât de frumoasă. Mă rog, cu mici scăpări. Eram un copil care i-a dăruit inima. El e mai mare ca mine cu 11 ani. El era căsătorit, dar când l-am cunoscut eu pe Bogdan, era în proces de divorț, de separare de soție. Lucurile astea nu se știu.
”Tot timpul mă gândesc la el cu respect și, da, am spus mereu, el mi-a adus notorietate. Eram iubita portarului naționalei României. N-am fost niciodată căsătoriți, deși foarte multă lume scrie asta. Am fost cerută de soție de către Bogdan, dar nu ne-am căsătorit.”, a relatat celebra prezentatoare de la PRO TV.