Cum au fost surprinși Mircea Lucescu și Anghel Iordănescu în tribunele de pe Metropolitano la România – Columbia
Mircea Lucescu și Anghel Iordănescu au urmărit împreună România – Columbia, pe Metropolitano din Madrid.
Cei doi au făcut parte din delegația naționalei. S-au întreținut și pe aeroport cu selecționerul Edi Iordănescu, iar pe stadion au stat tot împreună. Lucescu și Iordănescu Sr. au fost surprinși de camere în tribune, alături de oficiali ai Federației. Cei doi au fost însoțiți în lojă de managerul operațional Vlad Munteanu, de seretarul general Radu Vișan și de secretarul general-adjunct Gabriel Bodescu. Tot cu Lucescu și Iordănescu Senior a stat și Miodrag Belodedici, ambasador al FRF.
Tata Puiu l-a invitat să le vorbească jucătorilor la Euro 2016
Deși au fost rivali zeci de ani, cei doi și-au recuperat prietenia în ultimii 10 ani. La Euro 2016, Iordănescu l-a chemat pe Lucescu să le vorbească jucătorilor, în cantonamentul echipei naționale. A fost ultima prezență a României la un turneu final. Au urmat ratări în calificările pentru Mondialele din 2018 și 2022, precum și în preliminariile Euro 2020.