Înainte de EURO, Edi Iordănescu are mari probleme în banda stângă. Mario Camora se apropie de finalul carierei și joacă din ce în ce mai rar la CFR Cluj. Nicușor Bancu, mai degrabă mijlocaș decât fundaș, s-a accidentat, iar Cristi Manea e fundaș de picior drept. În cazul lui Deian Sorescu, „nepotrivirea” este și mai evidentă. În acest caz, ce variante are Edi Iordănescu?
După accidentarea lui Bancu, selecționerul s-a văzut obligat să-l convoace pe Raul Opruț (26 de ani), jucător care evoluează la o echipă de mijlocul clasamentului în Liga 1, Hermannstadt. A miza pe un astfel de jucător într-un meci cu miză mare este extrem de riscant, a avertizat Marius Șumudică, la Digi Sport, miercuri seara.
Decât să joace cu un fotbalist fără experiență, Șumudică ar prefera să evolueze cu Manea în stânga, deși acesta se pretează mai bine în dreapta.
„Din punctul meu de vedere, încă suntem în căutări, din mai multe puncte de vedere. Aici nu pot să-l condamn pe selecționer. Sunt două meciuri, plus alte două, cu adversari mai slab cotați, înainte de primul joc din grupă, cu echipa din playoff. Islanda a măturat cu Israelul. Au revenit de la 1-0, au marcat patru goluri apoi.
Dacă mâine aș fi jucat cu Belgia, niciodată n-aș fi riscat și aș fi jucat cu Opruț. Din punct de vedere defensiv va fi o problemă pentru noi, ai nevoie de experiență. Sorescu și Manea nu sunt de picior stâng, dar nu știu de cât de mult atac pozițional avem cu Belgia. Avem nevoie de tranziție pozitivă, deci contraatac. Cum juca extrema dreaptă de la elvețieni, de picior drept (…) Nu-l știu pe Opruț, dar nivelul din campionatul din care vine e extrem de scăzut. Poate crește și poate deveni un jucător de națională, dar dacă aș juca cu Belgia, nu l-aș folosi pe Opruț.
E penurie, nu avem fundași stânga. Camora nu mai joacă la CFR, Bancu s-a accidentat. Și eu aș fi ales Manea sau Sorescu. Nu aș fi riscat cu Opruț, să-l fi expus. Dar poate că va fi cel mai bun din playout, că va juca bine cu Columbia. Dar dacă aș juca mâine cu Belgia, e bine să pui un jucător cu experiență. Manea a făcut un meci slab ieri, dar nu a jucat prima dacă în stânga. L-am avut și la CFR. Are o experiență bogată. Dar atenție, nici el nu mai joacă la CFR!”, a comentat Șumudică.
Totodată, foarte importantă este strategia, respectiv primul „11″ al adversarilor, a mai transmis „Șumi”.
„Hai să vedem și cu cine joacă Belgia în partea dreaptă! Eu nu cred că Iordănescu a greșit. Probabil, și Opruț a fost selecționat în ultimul moment, în locul lui Bancu
Eu n-aș fi făcut niciodată asta, să încep cu el”, a mai precizat Șumudică.