Cum a reușit Tavi Popescu să-și pună fanii Stelei în cap. Dorința mijlocașului îi va revolta pe ultrași

Dragos Stefanescu 22.11.2022, 11:40
Cum a reușit Tavi Popescu să-și pună fanii Stelei în cap. Dorința mijlocașului îi va revolta pe ultrași

Demersurile făcute de FCSB pentru a juca pe noul stadion din Ghencea au fost blocate până acum de cei de la CSA Steaua. Și jucătorii formației roș-albastre și-au manifestat dorința de a evolua pe legendarul stadion. Octavian Popescu și-a pus în cap fanii Stelei după o declarație făcută în acest sens la finalul unui meci al naționalei U21 a României.

Octavian Popescu vrea să joace cu FCSB în Ghencea

Șefii de la FCSB au făcut nenumărate demersuri pentru a juca pe noua arenă din Ghencea. De fiecare dată însă au primit refuzul celor de la CSA Steaua.

Și jucătorii echipei lui Gigi Becali și-au manifestat dorința de a evolua pe legendarul stadion. După un meci amical disputat în Ghencea cu naționala U21 a României, Octavian Popescu a declarat public că vrea să joace cu FCSB aici. Vorbele lui Popescu au produs imediat furia fanilor Stelei.

Da, e un stadion frumos. (n.r. – Vrei sa joci cu FCSB pe Ghencea?) Sigur, normal”, a spus Tavi Popescu, după amicalul Steaua – România U21 2-4.

Octavian Popescu a marcat după doar 36 de secunde în FC Argeș – România U21 2-2

Octavian Popescu nu a fost convocat de Edi Iordănescu la naționala „mare” pentru meciurile amicale cu Slovenia și Republica Moldova. „Replica” tânărului jucător de la FCSB a venit însă extrem de rapid.

România U21 a disputat la Pitești un meci amical în compania celor de la FC Argeș. Octavian Popescu nu a avut nevoie decât de 36 de secunde pentru a deschide scorul. Partida s-a terminat la egalitate, scor 2-2. Daniel Bîrligea a dus scorul la 2-0 în minutul 36, dar Julio Donisa a reușit o „dublă” pentru piteșteni și a stabilit scorul final.

Gigi Becali face curățenie la FCSB. Șapte jucători sunt pe lista neagră a latifundiarului

FCSB a fost extrem de activă pe piața transferurilor din această vară. În ciuda numeroaselor achiziții, formația roș-albastră a avut un parcurs dezamăgitor. FCSB se află pe locul 6 în Superliga, având doar 26 de puncte acumulate.

Nemulțumit de randamentul echipei sale, Gigi Becali e hotărât să facă curățenie în lot în această iarnă. Pe lista neagră a finanțatorului FCSB se regăsesc nu mai puțin de 7 fotbaliști. Potrivit spotmedia.ro, Denis Haruț, Sorin Șerban, Radu Boboc, Marco Dulca, Bogdan Rusu, Ianis Stoica și Andrei Dumiter sunt cei care vor pleca de la FCSB în următoarea perioadă.

Denis Haruț și Ianis Stoica ar putea ajunge la U Cluj, echipă ce și-a manifestat interesul pentru cei doi. Marco Dulca s-ar putea întoarce la Chindia, echipă de la care a fost cumpărat în vară. Bogdan Rusu se va întoarce probabil la fosta sa echipă, CS Mioveni.

Florinel Coman ar putea pleca și el de la FCSB în această iarnă, jucătorul manifestându-și deja această dorință. Totuși, Gigi Becali nu pare momentan dispus să renunțe la Coman.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622