Antrenorul i-a părăsit pe arădeni înaintea finalului de sezon, unul în care roşa-albii bănăţeni luptă pentru menţinerea în prima divizie.
Înfrângerea în faţa Chindiei a produs ruptura dintre părţi, una dureroasă pentru tehnicianul care a încheiat al doilea său mandat pe banca fostei campioanei a României.
”Nu m-am gândit că o să ajung din nou într-un astfel de moment. În noiembrie, la revenire, eram plin de speranțe că vom reuși să facem un sezon bun, iar la final să avem fruntea sus. Am preluat echipa de pe loc direct retrogradabil și știam că parcursul va fi foarte greu, plin de provocări. Nu am dezarmat nicio clipă.
Am fost mereu convins că UTA se va salva si se va califica în finala Cupei României. Ştiu, aveam cu toții așteptări mai mari, știu că au fost momente în care i-am dezamăgit pe suporterii utiști, le prezint scuze pentru acele momente. Însă fotbalul este imprevizibil și lucrurile nu se desfășoară mereu după cum ne propunem”, a fost mesajul trimis de Laszlo Balint pe o reţea de socializare după oficializarea despărţirii de utişti.
Laszlo Balint a început stagiunea pe banca celor de la Universitatea Craiova, unde a stat doar câteva etape. După ce şi-a încheiat conturile cu Bătrâna Doamnă, el practic nu mai poate să semneze cu o altă echipă. Având deja două experieţe la activ în stagiunea actuală.
„Sunt împăcat cu mine, pentru că am făcut absolut tot ce a depins de mine și de staff-ul meu ca să avem rezultatele pe care le așteptau suporterii. E un moment greu, e adevărat, însă echipa are șanse reale de menținere în prima ligă și șanse pentru câștigarea unei cupe, după mai mult de jumătate de secol!
Multumesc tuturor celor cu care am colaborat în această perioadă. Multumesc jucătorilor, stiu ca au dat și vor da totul pentru atingerea obiectivelor. Rămân cu dezamăgirea că nu am putut să ajut clubul dar și cu satisfacția de a fi dus echipa aproape de un trofeu. Sunt sigur că UTA va fi in Superliga și sezonul următor! Hai UTA!!!”, au fost cuvintele antrenorului.
Laszlo Balint este antrenorul care a promovat-o pe UTA în Superligă în vara lui 2020. În acest al doilea mnadat, bilanţul său a fost de 6 victorii, 6 remize şi 10 înfrângeri.