Discuţia purtată de finanţatorul roş-albaştrilor cu şeful Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, nu reprezintă un cec în alb. În privinţa utilizării bijuteriei Stelei şi de către vicecampioana României.
O spune chiar colegul de partid al preşedintelui PSD, Vasile Dîncu. Chiar dacă a părăsit scaunul ministerial, acesta consideră că încă ne aflăm departe de momentul în care MApN va aproba o astfel de cerere. Venită din birourile grupării din Berceni.
„Am avut o discuţie cu Marcel Ciolacu, care mi-a spus că FCSB poate să joace pe acest stadion pentru că este o reprezentantă a României în cupele europene. Sigur că asta este o judecată normală pe care o ai, este părerea lui, eu care am trecut prin Armată am o părere puţin diferită. Şi mă gândesc la două lucruri, evident că orice club poate să închirizee stadionul respectând condiţiile legale.
Dar nu atacând ministrul prin mass media sau făcând o presiune publică să fie el de acord. Pentru că se face o cerere poate fi analizată în Minister, fiind un bun public în momentul acesta noul cod administrativ prevede că trebuie făcută o hotărâre de guvern pentru a închiria chiar şi un metru păstrat dintr-o unitate militară. Apoi se negociază un preţ corect funcţie de piaţă şi aceste lucruri se pot face”, a declarat Vasile Dîncu, în emisiunea Naţiunea Stelistă transmisă pe canalul de Youtube al AS47.
Dîncu a fost ministru în Guvernul României timp de 11 luni
„Sunt îmcă procese nu este reglementat totul şi până nu se defineşte asta suntem într-o situaţie în care… Eu am discutat cu Jandermeria legat de un posibil meci al FCSB-ului pe stadionul Steaua. Este greu de anticipat ce se întâmplă dacă se întâlnesc cele două galerii care sunt adversare şi nu ştiu dacă putem menţine ordinea publică într-o situaţie de genul ăsta. Este o situaţie după părerea mea periculoasă şi cred că ar trebui evitată.
Bătălia lui Gigi Becali este de a ocupa simbolic spaţiul Stelei. Juridic încă nu s-a rezolvat această problemă, dacă se va ajunge juridic să se spună că FCSB este moştenitoarea Stelei se poate merge pe cale legală. Dar felul de a se face presiuni de a jigni un ministru sau nişte generali nu cred că este calea cea mai democratică. Gigi Becali a procedat greşit şi nu a avut rezultat pozitiv. Şi va fi greu şi în viitor dacă nu înţelege că trebuie să te uiţi şi la legalitate când vrei să faci ceva în spaţiul public”, a mai punctat Dîncu.