Discuțiile și controversele pe marginea partidei suspendate de la Sfântu Gheorghe continuă. Adrian Mititelu a făcut noi dezvăluiri din culisele acestui caz, iar premisele pentru echipa sa nu sunt deloc bune. Un angajat al clubului FCU Craiova a semnat niște documente prin care și-a asumat răspunderea pentru acțiunile galeriei oltene. Mai mult, toată lumea de la club știa mai puțin Mititelu.
După ce Andrei Chivulete a suspendat meciul Sepsi – FCU Craiova din cauza protestelor xenofobe a izbucnit un întreg scandal în fotbalul românesc. În ciuda faptului că totul a pornit de la scandările galeriei oltene, Adrian Mititelu a fost destul de optimist.
Deşi spera într-o soluţionare favorabilă a cazului astfel încât FCU Craiova să scape de pierderea meciului la masa verde, Adrian Mititelu a primit o veste foarte proastă. Acesta a aflat existenţa unei hârtii semnate de Cătălin Rizan, oficial al clubului oltean. Prin semnarea acestui document FCU Craiova și-a asumat responsabilitatea pentru galeria olteană. În plus, Mititelu a dezvăluit că angajații i-au ascuns acest lucru, punându-l într-o situație extrem de neplăcută.
Ce să mai… Situaţia e destul de dificilă, pentru că mine a fost lovitură, am luat una în bărbie de nu m-am văzut, iar colaboratorii mei şi-au bătut joc de mine. Au dat dovadă de naivitate, de slăbiciune. Această fiţuică are valoare juridică, e clar din ce am văzut.
Toţi ştiau, dar nu mi-au spus şi m-au pus într-o situaţie de tot rahatul. Le-a fost teamă să-mi spună. E pentru prima dată când Sepsi l-a pus să semneze. El (n.r. – Cătălin Rizan) spune că a semnat când a început meciul, dar din concluziile mele Sepsi a dat foaia în pauza aceea. A semnat-o şi într-un loc… Nu la şedinţa tehnică, ci printr-un coclau pe acolo prin stadion”, a declarat Adrian Mititelu pentru Orange Sport.
Adrian Mititelu nu mai este atât de încrezător în privinţa deciziei pe care o va lua Comisia de Disciplină. Membrii acesteia se vor reuni miercuri pentru a se pronunţa în această speţă. Mititelu consideră că acum verdictul pare unul previzibil. El l-a incriminat pentru această situație pe Cătălin Rizan, cel care este responsabil cu securitatea la FCU Craiova 1948. Afaceristul consideră gestul acestuia drept unul naiv, de-a dreptul prostesc.
S-a produs păcăleala în timpul primei pauze. Foarte naiv (n.r. – Cătălin Rizan), că a venit un băieţaş. A venit în pauza de 10 minute, din ultimele mele cercetări. Nu e o concluzie finală, dar 90% aşa e. A zis că să nu rupă scaunele, să nu fie probleme, iar el ca primul…
Problema e că a semnat cel cu atribuţii de securitate (n.r. – Cătălin Rizan), el s-a aflat acolo ca o persoană care trebuia să vadă meciul, iar el nu era în timpul serviciului. El lucrează doar când sunt meciurile acasă, dar s-a dus ca prostul acolo (n.r. – la Sfântu Gheorghe).
Rizan e persoana care a semnat acele adrese, că nu vom face, nu vom drege. Către Jandarmerie, către Sepsi a trimis adresele.
Dacă semna maseurul, şoferul… Uite ce ne-a făcut. El a zis că vrea să vadă meciul. Nu avea ce căuta acolo. El figurează oficial ca reprezentantul nostru cu siguranţa, e reprezentantul pentru această secţiune, dar nu era legislaţia ca el să fie prezent acolo. El are treabă doar acasă sau în puţinele deplasări în care ne asumăm prezenţa spectatorilor la meci. După declaraţiile lui Dioszegi, am făcut săpături.
Vă spun adevărul, ăsta e adevărul. Ne-am făcut-o cu mâna noastră. Deşi nu-l pot bănui de corupţie, dar e prea mare prostia. Nu-mi vine să cred că există asemenea idioţi la mine în club.
Toţi au fost avertizaţi înainte, i-am spus unui băiat să nu semneze nimic pe acolo, tuturor le-a spus apoi.
E rezultatul unor analize, ancheta e pe final. Toţi care au fost acolo au ajuns la concluzia că s-a semnat la pauza meciului. De fapt a semnat-o la prima pauză, cum a semnat, cum l-au convins, Dumnezeu ştie”, a spus Mititelu.